BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Patronul unui club din Măgești, reținut pentru furt de curent. Avocat: „o acuzație fără nicio probă”

Patronul unui club din Măgești, reținut pentru furt de curent. Avocat: „o acuzație fără nicio probă”

De Adrian Laboș
la 27 September 2025 11:17 Reactualizat la: 27 September 2025 19:22
1 Comentarii

Patronul unui club din Măgești, reținut pentru furt de curent. Avocat: „o acuzație fără nicio probă”

foto: captură video Aleșdonline/Facebook
27 September 2025 11:17 Reactualizat la: 27 September 2025 19:22
Călin Lele, patronul de 36 de ani al clubului The King, din localitatea bihoreană Măgești, a fost reținut, vineri seara, pentru 24 de ore sub acuzația de furt de energie electrică.
Scris de Adrian Laboș - Călin Lele, patronul de 36 de ani al clubului The King, din localitatea bihoreană Măgești, a fost reținut, vineri seara, pentru 24 de ore sub acuzația de furt de energie electrică.

Trimite articolul

X

Informația a fost făcută publică de către avocatul lui Lele, Ionuț Radi, care a explicat într-un clip video postat pe Facebook că patronul din Măgești a fost ridicat de polițiști vineri, în jurul orei 14:00, și a fost dus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Poliției Bihor după șase ore de audieri.

„E o premieră pentru Poliția Bihor: e prima reținere din istorie a unei persoane care se prezumă că ar fi furat curent”, a precizat avocatul Ionuț Radi, care a susținut că anchetatorii nu au nicio probă în susținerea acuzației aduse lui Călin Lele: „Nu există o constatare tehnică și nu a fost descoperit un consum clandestin de energie electrică.”

foto: Facebook

Poliția: s-ar fi folosit instalații clandestine de alimentare cu energie

Potrivit Poliției Bihor, Călin Lele a fost reținut de Compartimentul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Orașului Aleșd sub acuzațiile de furt și deteriorarea, modificarea fără drept a instalațiilor energetice.

„Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că bărbatul, în calitate de administrator al unui local public din comuna Măgești, ar fi folosit instalații clandestine de alimentare, prin care ar fi sustras, în mod repetat, energie electrică, fără ca aceasta să fie înregistrată de contor. Totodată, au fost identificate modificări neautorizate la echipamentele de măsurare și la componentele instalațiilor energetice”, se arată într-o informare transmisă de agentul șef Alin Laza, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.

Anchetatorii au explicat că presupusul furt ar fi fost constatat în flagrant delict, în noaptea de 20 spre 21 septembrie, în cadrul unei acțiuni desfășurate în zona orașului Aleșd, la care au participat și reprezentanți ai societății Distribuție Energie Electrică România (D.E.E.R.).

„Pentru documentarea activității infracționale, la data de 24 septembrie, polițiștii din Aleșd, cu sprijinul specialiștilor D.E.E.R., au efectuat o percheziție domiciliară la sediul localului din Măgești administrat de cel în cauză, unde au descoperit și ridicat mai multe mijloace de probă și instalațiile improvizate utilizate pentru sustragerea de energie electrică”, se precizează în informarea Poliției bihorene, care a anunțat că valoarea prejudiciului urmează să fie comunicată ulterior de către reprezentanții societății Distribuție Energie Electrică România.

În cursul zilei de sâmbătă, Călin Lele va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru ca procurorul de caz să decidă ce măsuri va lua.

Avocat: verificările, cerute de o persoană

Avocatul Ionuț Radi a explicat pentru Bihon că, în urmă cu două luni, un control efectuat de societatea de distribuție a energiei electrice la clientul său nu ar fi constatat nicio problemă: „Era un fir în zid, dar cel care a venit atunci să verifice a stabilit că nu e legat la nimic, că nu există consum. Acum, dintr-o dată, aceeași persoană susține că firul ar reprezenta o problemă.”

În clipul publicat pe Facebook, Radi a susținut că verificările efectuate de angajații societății de distribuție a energie electrice la clubul din Măgești ar fi fost solicitate de o persoană căreia nu i-a dezvăluit identitatea:

„Adică, mai nou, un polițist, dacă vrea să îți facă o verificare a instalației electrice acasă, își sună prietenii. (…) Îi cheamă ca la crâșmă: «Hai să facem un control!» Așa au fost declarațiile celor de la Electrica: au fost contactați și li s-a solicitat să facă un control.”

Ionuț Radi a acuzat o lipsă de proporționalitate în luarea măsurilor, făcând comparație cu cazul asistentei medicale din Aleșd, lovită violent de către soțul ei, bărbatul spânzurându-se ulterior. În acel caz, avocatul a susținut că timp de 7 luni înaintea atacului a cerut implicarea autorităților pentru a o păzi pe femeie de partenerul violent, dar nu a fost luată nicio măsură și „nimeni nu și-a cerut scuze pentru suferința familiei”. „În schimb, un om fără antecedente penale, non violent, cu familie și care produce venituri la buget și dă salarii altor oameni, este luat de acasă cu patru mașini de Poliție”, a spus Ionuț Radi, cu trimitere la Călin Lele.

Potrivit avocatului său, în ultimii 5 ani patronul clubului din Măgești a fost vizat de mai bine de 10 controale de la ITM, Poliție ori pompieri.

„Aproape de fiecare dată a primit amenzi contravenționale, cuprinse între 20.000 și 180.000 de lei. Cu excepția uneia, care încă se judecă, toate au fost anulate de judecători”, a precizat Ionuț Radi, care consideră că instituțiile statului l-au hărțuit pe clientul său.

Trimite articolul

X
Taguri:
acuzatie fara proba ,
bihor ,
club ,
furt de curent ,
Magesti ,
patron ,
retinut
1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Lex says:
    September 27, 2025 at 12:57 pm

    Avocati, 90% aparatori de infractori ….
    Cum ar putea pleda pentru a justifica onorariul ?!
    Spee să aiba aceeasi karma ca si a victimelor celor pe care i-a “apărat”.

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Polițiștii rutieri au stabilit cum s-a petrecut accidentul mortal din Oradea. Unul dintre șoferi nu avea permis de conducere
    Oamenii legii au stabilit primele cauze ale accidentului mortal din Oradea.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    VIDEO
    Vița de Vie schimbă prefixul! Membrii trupei vor sărbători la Oradea, printr-un concert, cei 30 de ani de activitate
    Pe 20 februarie, la Lokal, fanii sunt invitaţi să sărbătorească alături de trupa lor preferată 30 de ani de muzică

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Accident mortal în Oradea
    Evenimentul rutier a avut loc noaptea de sâmbătă spre duminică, 8 februarie.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Asistența socială din Oradea, dincolo de hârtii: servicii care țintesc nevoile reale ale oamenilor
    De la vârstnici rămași singuri, la tineri vulnerabili și copii care au nevoie de sprijin, DAS Oradea a construit, în ultimii ani, o rețea de servicii care pleacă de la nevoile reale ale oamenilor. Directorul executiv Anca Grama explică cum s-a schimbat filosofia instituției în ultimii ani, de la reacția la criză în pandemie, la deschiderea spre comunitate.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Spitalul de Recuperare Medicală din Băile Felix, „iertat” în instanță de o amendă de 10.000 de lei
    Dispozitive medicale al căror termen de valabilitate era depășit cu mai bine de trei ani, ținute în spații necorespunzătoare, la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală din Băile Felix.

    România

    Fondul de rulment al blocului, între obligație și drept la restituire
    Vânzarea unui apartament nu înseamnă doar semnarea contractului și predarea cheilor, ci și clarificarea unor aspecte financiare legate de relația cu asociația de proprietari.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.