Unul dintre cele mai aşteptate filme de la TIFF Oradea anul acesta a fost filmul lui Bogdan Mureşanu, „Anul Nou care n-a fost”, multipremiat la festivalul de film de la Veneţia. A câştigat premiul Pentru Cel mai bun film din secţiunea Orizzonti, Premiul FIPRESCI oferit de juriul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film şi Premiul Bisato d’Oro al criticilor independenţi, pentru Cel mai bun scenariu.

Filmul este autentic, plin de emoţie, umor, personaje bine construite, suprinzând în mai multe poveşti de viaţă de dinaintea căderii regimului comunist adevăruri precum cenzura în toate formele ei, tragedia celor scoşi din casele demolate, fuga peste graniţă dintr-un regim opresiv, frica de Securitate, poveşti care într-un fel sau altul se perpetuează şi acum, dar sub o altă formă, perversă.

„Am avut 42 de actori mari, multe locaţii, e un film de epocă foarte greu de făcut şi trebuie să recunosc că e nevoie mult entuziasm să faci un asemenea film. Am avut o mulţime de susţinători în jurul nostru, prieteni, familie, iubiţi, aşa că lor le dedic acest premiu, echipei de filmare care a făcut posibil acest film. Şi pentru că este un film despre dictatură, despre a nu mai avea frica şi paranoia, aş vrea să le dedic acest premiu tuturor oamenilor care, în diverse colţuri ale lumii, toţi ştim câteva dintre zone, caută demnitate şi libertate, şi de fapt, umanitatea care să le conducă vieţile, aşa că acest premiu merge le ei şi sper că vor avea «un An Nou care va fi», aşa cum a venit pentru noi”, a spus Bogdan Mureşanu în cuvântul său la primirea premiului.

Din distribuţia filmului fac parte actorii: Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin, Nicoleta Hâncu, Andrei Miercure, Manuela Hărăbor, Ioana Flora şi Ada Galeş.

Film răscolitor prin autenticitate

La proiecţia de la Oradea au fost prezenţi actorii: Emilia Dobrin, Nicoleta Hâncu şi Iulian Postelnicu. Emilia Dobrin este mama care trebuie să plece din casa care urmează să fie demolată pentru a face loc unui cartier de blocuri ca şi „cutiile de chibrituri”, Nicoleta Hâncu este actriţa care face tot posibilul să nu participe la fimările de Revelion în care trebuie să spună un pluguşor patriotic şi Iulian Postelnicu, un ofiţer securist, el însuşi cu frica de a avea microfoane în casă.

Emilia Dobrin a fost emoţionată revenind pe scena teatrului orădean, pentru că acum ceva ani, când aici a avut loc gala UNITER, a primit premiul pentru rol principal.

Nicoleta Hâncu a mărturist că avea patru ani la momentul Revoluţiei. Pentru rol a făcut muncă de cercetare, a citit şi a văzut documentare despre epoca comunistă. „A fost foarte dureros să aflu că părinţii mei, bunicii mei au trecut prin nişte experienţe atât de traumatice fără ca eu să ştiu. Nu mi-au vorbit despre asta”, a spus actriţa.

Abia după premieră, mătuşa ei i-a povestit despre acea perioadă mărturisindu-i: „mamă, am plâns de la început şi până la final pentru că noi chiar am trăit ce e în filmul ăsta. A fost o perioadă groaznică”.

Emilia Dobrin măturiseşte că acest film a fost ca o eliberare, „o exorcizare” pentru că povestea ei se aseamănă cu cea a personajului Nicoletei Hâncu. O vreme Emilia Dobrin n-a avut voie să intre în televiziune pentru că a refuzat să recite poezii cu Ceauşescu.

„Când aud replica asta cu era mai bine înainte pe vremea lui Ceauşescu… Nu era mai bine. În filmul ăsta e vorba despre oameni în primul rând, şi oamenii ăştia şi noi toţi trăiam în presiune, într-o spaimă, nimic adevărat, decât poate îmbrăţişările dintre noi erau singura salvare. Eu una îmi aduc aminte de toate astea ca de un coşmar”, a spus Emilia Dobrin.

Filmul s-a bazat pe şase poveşti reale care l-au inspirat pe regizorul Bogdan Mureşanu. O spectatoare a mărturisit că a răscolit-o acest film prin autenticitatea sa, iar unul dintre tinerii din sală a mulţumit echipei pentru acest film pentru că i-a oferit o imagine mai clară asupra acelei perioade. „A fost mult sentiment în film, l-am simţit şi ne ajută să fim mai empatici puţin cu cei cărora nu le înţelegem trauma prin care au trecut. Vă mulţumim pentru asta”, a spus tânărul.

Întrebaţi de felul în care a fost reconstituit decorul, actorii au explicat că multe dintre obiectele de decor au fost create special pentru film, altele au fost donate iar printre maşinile care apar pe ecran este şi singura maşină rămasă de la fosta Securitate. De asemenea, pentru că nu au mai găsit aparatura de televiziune din acea vreme, masa de montaj a TVR dar şi camerele de filmat au fost printate 3D. „E o echipă imensă în spate care poartă meritul acestui film, alături de echipa de actori”, a spus Iulian Postelnicu.

„Vă daţi seama câte umilinţe a îndurat acest popor?”, a pus întrebarea retoric Emilia Dobrin, amintind cozile pentru un pachet de unt, sărbătoarea de a avea în casă o portocală, lipsa de multe ori a curentului sau a gazului, pe lângă presiunea psihică şi frica inoculată de autorităţi. „Am scăpat!”