Încep cu o veste mare: DA, există părinți perfecți!…Doar că aceea încă nu au copii. Când au și ei primul copil, într-un moment de meditație forțată (atunci când cel mic nu vrea să adoarmă, spre exemplu), viața le este zdruncinată de o nouă întrebare: „Sunt părinte, știu ce fac?” Iar răspunsul apare invariabil: „De cele mai multe ori doar cred ca știu…” Momentele de autoînvinovățire sunt ok, furia e ok, lacrimile sunt ok. Nu poți tot timpul să fii ca o floricică… Dar nici copiii, soțul ori soția nu pot fi tot timpul blânzi ca niște panseluțe. Parcă acum începi să o înțelegi pe mama care era „o exagerată cu cerințe aiurea”.

[eadvert]

Este firesc să resimți furia dar cel mai mult contează ce faci după, cum îți asumi emoțiile, cum le descarci în spații controlate și cum ești atent la fragilitatea relațiilor. M-am tot gândit cum să îmbrac momentele de furie pentru că a fi mamă-psiholog este o sarcină grea. Așa s-au născut mama dragon și mama zână bună. Iar mai apoi soția dragon și soția zână bună. Asta ca cei din familie să nu generalizeze furia ta, ci să o înțeleagă ca pe un moment izolat, din care ar putea să învețe cu toții. Cea mai importantă lecție de gestionare a furiei este RESPIRAȚIA profundă, conștientă, subiect pe baza căruia mama-dragon-psiholog primește imediat întrebarea: „Ai respirat?”

Dragi doamne, soții sau iubite ați observat că atunci când copilul nu doarme sau lucrurile nu ies cum ar trebui, e vina partenerului? „Cine a făcut pata asta pe jos?” Și ochii se îndreaptă întrebător către EL! Dar și EL are nevoile lui. De multe ori se trezește cautându-și soția pierdută și o regăsește în pat cu copiii… se întoarce liniștit (sau mai puțin liniștit) în camera lui și se întreabă când o va avea înapoi… Iar aceste întrebări se întind pe o perioadă destul de îndelungată, cam până când mămica își reamintește de locul ei confortabil, în care nu o durea spatele și nici nu primea diverse lovituri în toiul nopții și decide cu muuulte emoții că e momentul ca fiecare membru al familiei să aibă teritoriul său (chiar și cel mai mic).

Dragi părinți, știați că atașamentul securizant din primii 3 ani este cea mai bună protecție împotriva pericolele de mai târziu? Nu o geacă în plus, mai multă apă sau avocado-ul bio cules din grădina bunicii. Sigur folosesc si acestea pe termen scurt și mediu. Dar adevărata valoare este libertatea oferită celui mic, cu încredere reciprocă (el e capabil să se descurce iar eu pot să îi ofer niște brațe calde când decide EL că are nevoie).

Am citit că viața socială de adult înseamnă să te plângi că nu ai timp și să îi asculți pe alții cum se plâng că nu au timp… nu uita, ca să fii eficientă, în orice rol e nevoie de timp pentru tine și pentru cuplu. Nu ești o mamă rea dacă faci un duș singură sau citești 5 pagini dintr-o carte cu ușa încuiată. Din când în când, orice mamă are dreptul să se comporte, pentru 30 de minute, ca și cum nu ar avea copii. Exact cum am făcut eu acum, scriind pentru voi sâmbătă după amiaza și mi-a plăcut la nebunie. Dar acum datoria mă cheamă și mini-psihologii de acasă abia așteaptă să iasă în oraș cu mami. Pe data viitoare!

Psiholog Andreea Dobrițan