Polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au fost sesizați despre producerea accidentului la ora 01:25. Potrivit comisarului-șef de poliție Alina Fărcuța, purtător de cuvânt al IPJ Bihor, bărbatul conducea autoturismul pe DN 79, pe direcția Oradea – Salonta.
Din cercetările efectuate la fața locului a reieșit că, în împrejurări care urmează să fie stabilite, șoferul ar fi părăsit partea carosabilă, ar fi ajuns în șanțul din partea stângă a direcției sale de deplasare, iar ulterior autoturismul ar fi intrat în coliziune frontală cu un cap de pod din beton.
Potrivit plutonierului Alina Butaci, purtător de cuvânt al ISU Bihor, la fața locului au fost mobilizate echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului 1 Oradea, cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de primă intervenție și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, cu medic de urgență.
La sosirea salvatorilor, bărbatul de 47 de ani se afla încarcerat și inconștient în autoturism, iar pompierii au acționat pentru extragerea acestuia dintre fiarele contorsionate.
În urma accidentului rutier, conducătorul autoturismului a suferit leziuni care, din nefericire, i-au provocat decesul la fața locului.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier Bihor, sub supravegherea unui procuror, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!