„Anul acesta SIAN Oradea este la a III-a ediție, expoziția se va deschide în cadrul Cetății Oradea, pe data de 20 noiembrie. Ca și la edițiile precedente, anul acesta vor participa o parte dintre cei mai renumiți pictori naivi din țară, dar și din străinătate. Astfel, vor fi prezenți 42 de pictori naivi din 15 țări: Spania, Franța, Italia, Germania, Ungaria, Finlanda, Polonia, Lituania, Grecia, Israel, SUA, Columbia, Argentina, Brazilia și Romania. Deși am avut foarte multe solicitări de la pictori naivi importanți din întreaga lume, nu am putut satisface toate cererile de participare, datorită pandemiei de Covid-19 fiind nevoiți să limităm amploarea acestui eveniment deosebit”, explică pictorul naiv și sufletul evenimentului, Mihai Dascălu.
Acest eveniment e încă o dovadă că arta naivă e un ambasador extraordinar pentru Oradea.
„Datorită Salonului Internațional de Artă Naivă, Oradea a devenit un pol renumit și important al artei naive pe plan internațional, alături de Paris, Madrid, Barcelona, Katowice, Varenna și altele, această manifestare fiind emblematică pentru Oradea. De altfel, prima manifestare națională în domeniul artei naive în orașul nostru a fost Salonul Național de Artă Naivă, desfășurat la Biblioteca Județeană din Oradea, în anul 2014. Astfel, Oradea și județul Bihor au fost promovate pe plan internațional, chiar de către pictori naivi care au venit personal la edițiile din anii trecuți”, spune Mihai Dascălu. Organizatorul explică că evenimentul avea o amploare și mai mare în alte condiții decât cele în care ne aflăm acum din perspectivă epidemiologică, dar e cert că evenimentul va atrage turismul cultural. „Am primit numeroase mesaje de la pictori naivi din străinătate care doresc să viziteze orașul Oradea și județul Bihor, împreună cu prietenii, fapt ce va impulsiona mult turismul cultural din județul Bihor și din Oradea. De altfel, avem mai multe proiecte importante pe plan internațional, prin care Salonul Internațional de Artă Naivă Oradea va crește în valoare, suntem în discuții avansate cu mai mulți operatori culturali importanți din Belgia, Franța, Spania, Italia, Bulgaria, Ungaria, Polonia dar și SUA (New York, Los Angeles), pentru a organiza activități comune, spre beneficiul tuturor participanților. Printre activități se numără un simpozion internațional despre arta naivă, urmat de o expoziție internațională, dar și multe alte activități, în care arta naivă va fi pe prim plan. Dorim să le păstrăm ca o surpriză plăcută în anul care vine, pentru iubitorii artei naive din Oradea și nu numai”, a spus Mihai Dascălu.
Trimite articolul
Xun gargaragiu si un lenes fara pereche, cat a lucrat la Consiliul Judetean a frecat menta la greu, bine ca l-a dat dreacu Bolojan afara, ca mai avea umpic si-si angaja si nevasta si tuta de fie-sa auz ma ce face el arta “naiva” terchea berchea nu vine nici dreacu la vrajelile astuia mai baga si el niste parale la jeb