
Aceștia au fost interesați de problemele stringente privind situația alimentării cu apă și canalizării, dar și despre proiectele pe care primăria le gestionează.
Printre temele centrale discutate s-au aflat datoriile acumulate de firma de gospodărire a comunei la furnizorul de energie electrică și riscul ca aceasta să fie debranșată, ceea ce ar fi dus la oprirea alimentării cu apă și la disfuncționalități în sistemul de canalizare. Primarul comunei, Cosmina Lenuța Piț-Dogaru, a explicat că, deși firma înregistrează o datorie esalonată de 9.000 de lei pentru energia electrică, o parte din sumă a fost deja achitată, datorită faptului că unii abonați și-au plătit facturile la serviciile de apă și canalizare, unii chiar fiind dispuși să achite anticipat.
„Este esențial să menținem serviciile de bază în funcțiune pentru toți locuitorii. Eforturile cetățenilor care au plătit la zi contribuie semnificativ la această stabilitate”, a subliniat primărița din Bulz.
În cadrul ședinței s-a discutat și propunerea de prelungire a mandatului administratorului firmei de gospodărire, însă proiectul a stârnit dezbateri aprinse între consilieri. În cele din urmă, cinci dintre aceștia au votat împotrivă: Chirilă Emilian, Negrea Claudiu, Manea Viorel, Onuț Dorin și Silaghi Grigore, potrivit informațiilor transmise de edilul din Bulz. Restul consilierilor au aprobat prelungirea mandatului, decizia fiind adoptată prin majoritate. Locuitorii prezenți au pus întrebări punctuale despre modul în care vor fi achitate datoriile și despre eventualele măsuri pentru prevenirea unor situații similare pe viitor, iar primarul a insistat asupra importanței colaborării dintre administrație și cetățeni.

Contactată de bihon.ro privind situația datoriilor către Electrica și riscul unui nou preaviz de debranșare, primarul comunei Bulz ne-a precizat că s-a obținut o nouă eșalonare, coroborată cu efectuarea de plăți din datoria restantă. Prefectul Marcel Dragoș a transmis ulterior un mesaj clar privind motivul prezenței sale, având în vedere că unele acte normative importante cu caracter local au fost respinse de mai multe ori, fiind suspiciuni că ar fi vorba de manifestarea unor orgolii politice, nu interesul pentru buna gospodărire a comunei.
„Am avut parte de invitația doamnei primar la ședința Consiliului Local Bulz, unde erau niște puncte importante pe ordinea de zi, care afectează întreaga comunitate. Am considerat necesar să particip la această ședință pentru a le aminti încă o dată consilierilor locali cuvintele din jurământul pe care l-au depus la momentul investirii, și anume: «Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei BULZ. Așa să îmi ajute Dumnezeu!». Indiferent de culoarea politică, acești aleși locali trebuie să pună umărul la proiectele care reprezintă investiții în comunitatea locală sau servicii necesare precum cel de apă. Orgoliile politice nu trebuie să afecteze bunul mers al unei unități administrativ teritoriale”, a menționat prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, în mesajul transmis către redacția bihon.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!