BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sindicatele vor sa modifice Codul Muncii

Sindicatele vor sa modifice Codul Muncii

la 26 June 2012 09:43
26 June 2012 09:43
Conform proiectului de modificare, salariul minim va fi de cel puţin 50% din salariul mediu brut pe ţară.
Scris de Dan Birta - Conform proiectului de modificare, salariul minim va fi de cel puţin 50% din salariul mediu brut pe ţară.

Trimite articolul

X

Veşti bune pentru angajaţi. La un an după ce Codul muncii a fost modificat de aşa manieră încât s-a înclinat puternic spre angajatori sunt şanse ca acesta să revină la un echilibru echitabil pentru ambele părţi. Blocul Naţional Sindical (BNS) şi profesorul Alexandru Athanasiu au elaborat un proiect de modificare a Codului Muncii care va fi pus în aplicare cel mai probabil în anul 2013. Pentru a avea sorţi de izbândă, proiectul are nevoie de un milion de semnături.

„Codul Muncii actual nu este un cod echilibrat. Noi, împreună cu profesorul Alexandru Athanasiu, am demarat un proiect de modificare a lui. Suntem susţinuţi de de celelalte confederaţii sindicale. După data de 1 iulie vom demara adunarea de semnături pentru modificarea lui”, ne-a declarat Nicolae Morgovan, liderul BNS pe Bihor.

Alexandru Athanasiu spunea într-un interviu acordat în urmă cu câteva săptămâni Jurnalului bihorean că „modificarea Codului Muncii s-a făcut la presiunea Consiliului Investitorilor Străini din România. Nu a cerut-o nici o organizaţie patronală reprezentând întreprinderi româneşti. Aceste modificări înseamnă diminuarea sau abandonarea garanţiilor greu câştigate de lucrători în decenii, în privinţa stabilităţii locului de muncă, dreptului la muncă, a controlului judiciar în privinţa motivelor concedierii”.

Profesorul Athanasiu mai declara că introducerea acestor modificări cu flexibilizarea relaţiilor de muncă s-a mai încercat şi în alte ţări din Vestul Europei, dar nu s-a reuşit. „România a fost un poligon de încercare. În România s-a găsit locul propice şi pentru a-l transforma în act normativ”, afirmă Alexandru Athanasiu.

Ce se modifică

Una dintre principalele modificări ce se doreşte adusă Codului Muncii este legată de valoarea salariului minim pe economie. În prezent, circa un sfert dintre românii care muncesc câştigă de abia salariul minim pe economie. Conform proiectului, salariul minim pe economie va fi în concordanţă cu salariul mediu conform datelor Institutului Naţional de Statistică, neputând fi mai mic de 50% din valoarea acestuia. Salariul mediu brut pe 2012, luat în calcul la elaborarea bugetului de asigurărilor sociale de stat a fost de 2.117 lei, iar salariul minim brut de 700 de lei. Conform noilor condiţii ale proiectului de lege, salariul minim brut ar trebui să fie de peste 1.050 de lei.

O altă modificare se referă la perioada de probă la angajare. Aceasta a fost crescută de foştii guvernanţi la 90 de zile pentru funcţiile de execuţie şi 120 de zile pentru cele de conducere. Sindicatele propun zece zile pentru muncitorii necalificaţi şi cel mult 45 de zile în cazul persoanelor cu handicap.

Modificările mai vizează renegocierea obiectivelor de performanţă după care angajatorul poate evalua angajaţii, dar şi scoaterea neîndeplinirii acestora dintre motivele de concediere. Totodată, se mai propun şi compensarea cu spor de minim 50 la sută a orelor suplimentare sau zile libere în decurs de 30 de zile de la prestarea lor.

O propunere nouă este cea ce prevede introducerea telemuncii. Aceasta reprezintă o formă de organizare a muncii, prin intermediul căreia salariaţii, utilizând tehnologiile informatice, îndeplinesc atribuţiile specifice funcţiei, ocupaţiei sau meseriei pe care o deţin în alt loc decât sediul sau domiciliul angajatorului. Mai precis, un salariat va putea avea contract de muncă, dar va putea lucra de acasă.

Trimite articolul

X
Taguri:
bihor ,
codul muncii ,
salariu

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO-VIDEO
    Au venit pentru prima dată și au plecat campioni! Povestea elevilor care au cucerit juriul la „D’ale Porcului”
    Talent, creativitate și rețete moștenite de la bunici. Acestea au fost ingredientele principale ale celei de-a treia zile a festivalului „D’ale Porcului – Toroș & Maioș Fest”, desfășurată duminică, în Băile Felix. Elevii școlilor din Bihor s-au întrecut în preparate tradiționale, iar competiția a adus și povești emoționante. Marele premiu a fost câștigat de o echipă aflată la prima participare.

    Cultură

    Dublă lansare de carte la Oradea: Simona Mihuțiu își prezintă volumele „O soacră de poveste” și „Povestiri dintr-un timp suspendat”

    România

    Medicii specializați în Marea Britanie ar putea profesa mai ușor în România. Ce schimbări pregătește Ministerul Sănătății
    Recunoașterea calificărilor medicale obținute în Regatul Unit ar putea deveni mai simplă, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat de Ministerul Sănătății.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON CAO

    Anunț de întrerupere furnizare apă pe mai multe străzi din Oradea și în Săldăbagiu de Munte

    Cultură

    VIDEO
    Artistul orădean AG Weinberger intră cu albumul „Sharing” în cursa pentru nominalizările la premiile Grammy
    Albumul bluesman-ului orădean, înscris în procesul de evaluare pentru cea de-a 69-a ediție a Premiilor Grammy, vine în același moment cu un concert-eveniment la Opera Națională București.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Sânmartin pregătește construirea unui al doilea parc fotovoltaic, cu o investiție de peste 25 de milioane de lei
    În comuna Sânmartin se va extinde producția proprie de energie electrică, după ce primul parc fotovoltaic, construit în satul Cordău, a început să reducă facturile administrației locale. 3

    Economic

    Statul vrea să plătească experții care identifică vulnerabilități în sistemele informatice publice
    Instituțiile publice din România ar putea beneficia de verificări suplimentare de securitate cibernetică, iar persoanele care descoperă vulnerabilități în sistemele informatice ale statului ar putea primi recompense financiare. 1
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X