Jurnal bihorean și Bihon.ro v-a prezentat de-a lungul a aproape un deceniu cariera de succes a barockerului Vlad Crosman. Tânărul este absolvent al Liceului de Arte din Oradea, a studiat apoi la Academia George Dima și la Sorbona. În țară a avut mai puține prilejuri să fie cunoscut, artistul mărturisind că nu e genul care să se roage de cineva pentru a avea spectacole. A mizat pe talentul și pregătirea lui, iar de ani buni, face carieră la Versailles, acolo unde este singurul român de la Centrul de muzică barocă.

[eadvert]

Centru de muzică barocă de la Versailles este o instituţie pe lângă Ministerul Culturii, care are ca scop redescoperirea şi promovarea patrimoniului muzical francez al secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea. Vlad Crosman spunea, într-unul dintre puținele interviuri acordate presei locale, că „marea mea speranţă este ca Oradea şi Bihorul să poată şi să ştie să-şi «folosească» oamenii mai mult, întru sănătatea sufletului şi a trupului”. Recent , Vlad Crosman a trecut prin procesul căruia francezii îi spun „naturalisation” – dobândirea cetățeniei franceze prin decret.

„Nu e prea plin de farmec să devii francez în plină pandemie”, povestește artistul experiența sa, pe un cont de socializare. O experiență pentru care s-a pregătit din toate punctele de vedere. „O dată ajuns la Prefectură, surpriză… nicio ceremonie, nicio Marseillaise de cântat, nicio poză cu drapelul. Am fost puțin dezamăgit. Dar oh, ei bine, este încă o zi importantă”, spune artistul.

Vlad Crosman spune că a trebuit să scrie și o scrisoare în care să argumenteze moltivele pentru care dorește să devină cetățean francez. A ales să o facă „pe un ton mai puțin formal și mai mult ca o declarație de dragoste pentru Franța mea”. Dincolo de experiența personală cu învățarea limbii franceze în România.

Artistul își dorește ca relatarea să fie și „un semnal puternic despre rolul profesorilor în viața unui copil sau adolescent”.

„În clișeul cel mai clasic, relația mea cu Franța se putea numi simplu: «De la jale la iubire»”, spune artistul. În ciclul gimnazial, acesta spune că făcea parte din singura clasă în care trebuia să învețe limba franceză. Aceasta, în timp ce ceilalți copii doreau să învețe engleza. „Timp de șapte ani, am avut ghinionul de a avea un profesor care s-a bucurat să ne dea note proaste după fiecare test, care conținea invariabil același subiect: conjugările verbelor. La sfârșit, nu am reușit să formulez o propoziție și pe lângă asta, am urât din toată inima tot ce era legat de Franța și de acea limbă”, își amintește artistul. Nici cântecele pentru copii învățate de la mama sa și nici dragostea ei pentru Franța nu l-au putut apropia de ceea ce avea să devină peste ani viitoarea sa patrie. Până într-o zi…

„M-am bucurat că am terminat în sfârșit acel coșmar, în liceu am ales să învăț italiană și să închei capitolul franceză. Dar într-o zi, profesorul meu de canto mi-a dat să învăț o melodie a lui Gabriel Fauré, să cânt pentru un concert: «Vis de dragoste». M-am îndrăgostit de parcă nu am auzit niciodată limbajul acela. Acesta a fost primul pas spre împăcare”, e declicul care l-a „reconvertit” pe artist. Marea întâlnire, care își va pune amprenta asupra artistului, are loc însă la Academia de Muzică Cluj-Napoca, acolo unde „profesorul meu de dramaturgie a fost un iubitor de cultură franceză. M-a făcut să descopăr barocul francez, o lume despre care atunci nu știam absolut nimic. Citesc piese de teatru, ascult înregistrările Grands Motets ale Capelei Regale din Versailles, văd pe DVD Le Bourgeois Gentilhomme în faimoasa regie a lui Benjamin Lazar și sunt cucerit”, povestește artistul. Apoi, în ultimul an de studiu, la Académie de Sablé, participă la un master class, acolo unde un fost profesor al Centrului de Muzică Barocă din Versailles îl aude cântând și îl sfătuiește să se prezinte pentru următoarele audiții. „Candidatura mea are succes și iată-mă aici aterizând la Paris, în septembrie 2011, ca membru al ansamblului Versailles.

La început, am simțit un anumit inconvenient, m-a cuprins un sentiment de vinovăție, pentru că, după cei șapte ani de franceză, nu m-am putut exprima. Dar cu primirea călduroasă a întregii comunități a Centrului și cu sprijinul lor, am realizat că în două luni, deja aș putea vorbi bine. Timp de câteva luni, colegii mei francezi m-au așteptat în fiecare zi cu o expresie a limbii franceze denumită «Vlad du jour »”, spune Vlad Crosman.

În trei ani petrecuți la Centrul de Muzică Barocă Versailles, artistul spune că a avut parte de cei mai mulți traineri din viața sa, atât din perspectivă artistică, cât și și socială” consideră acesta.

„Sunt fericit să trăiesc din ceea ce iubesc”

Vlad Crosman are multe argumente ce țin de împlinirea sufletească, aceasta venind și din cea profesională, atunci când a ales să devină cetățean francez. Iată argumentele sale: „Vreau să devin francez pentru că în Franța trăiesc, iubesc, mă simt ca acasă. Sunt fericit să trăiesc din ceea ce iubesc, pentru că trăiesc participând la promovarea patrimoniului muzical francez; pentru că mi-am dat seama că cunosc Franța mai bine decât România, țara natală, pentru că Franța mi-a dat posibilitatea să mă antrenez și să lucrez într-o zonă cu care nu aș avea ce face dacă aș sta în România; pentru că prin acest job, am călătorit peste tot în lume, dar m-am întors acasă în Franța, pentru că am reușit să cunosc orașele mari și satele mici ale Franței, iar la sfârșit spun că Franța este într-adevăr cea mai frumoasă țară pe care am văzut-o vreodată.

Pentru că în Franța am învățat să apreciez un vin bun, o brânză bună și o patiserie rafinată, pentru că în Franța știm să păstrăm, să ne refacem patrimoniul, să investim și să ne facem cultura extraordinară; pentru că în Franța am învățat că am o voce frumoasă și grozavă și că în vocea aceea pot cânta, dar pot spune și ce nu-mi place sau chiar să-mi strig nemulțumirea; pentru că Franța este cu adevărat o țară a exilului și unde ești binevenit; pentru că am ales să marchez un punct de reper important în viața mea și să mă căsătoresc în Franța, invitându-mi toți prietenii francezi și de toate celelalte naționalități, prieteni care împreună îmi îmbogățesc și îmi înfrumusețează viața la fiecare întâlnire.

Pentru că aici îmi trăiesc «visul de iubire» în fiecare zi, aici și nu în altă parte. Pentru că mi se pare o coincidență că pot cânta Marseieza, pentru prima data în viața, cu ansamblul Le Concert Spirituel în Versailles, cu câteva zile înainte de interviul meu la Prefectură”. Mesajul de final al artistului e unul la fel de pătrunzător: „Un gând drag familiei, profesorilor și prietenilor mei. Trăiască Franța! Trăiască România! Trăiască Europa!”.