BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
UE, de la castraveţi la minoritari

UE, de la castraveţi la minoritari

la 17 July 2013 09:40 Reactualizat la: 17 July 2013 09:48
17 July 2013 09:40 Reactualizat la: 17 July 2013 09:48
Liderul UDMR crede că sunt imperios necesare reglementări europene şi pentru minorităţi, nu doar pentru alimente.
Scris de Demian - Liderul UDMR crede că sunt imperios necesare reglementări europene şi pentru minorităţi, nu doar pentru alimente.

Trimite articolul

X

Şapte lideri ai comunităţilor minoritare din mai multe colţuri ale Europei aşteaptă acum lumină verde de la Comisia Europeană. „Guvernul” UE trebuie să le aprobe acestora iniţiativa privind reglementarea la nivel european a problemei identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase ale comunităţilor minoritare din Europa. Kelemen Hunor a anunţat marți, la Oradea, că iniţiativa cetăţenească europeană („Minority SafePack Initivative” – eng.) a fost înregistrată, luni, la Comisie. Aceasta va trebui să le ofere iniţiatorilor un răspuns, până pe 16 septembrie, dacă ceea ce cer ei intră sau nu în sfera de reglementare a CE şi a Parlamentului European.

1 milion de semnături

În cazul în care primesc „OK”-ul europenilor, iniţiatorii vor trebui ca, într-un an calendaristic, să strângă 1 milion de semnături de la cetăţeni europeni din minimum şapte state europene. „Dacă iniţiativa se înscrie în competenţa Uniunii Europene, atunci Comisia şi Parlamentul European vor fi obligate să reglementeze acest domeniu”, declară Kelemen, spunând că s-a plecat de la principiul respectului reciproc şi a multiculturalismului.

Preşedintele UDMR crede că aşa cum UE se impune statelor membre în materie de mediu sau protecţia consumatorilor, este cazul să abordeze şi problema comunităţilor minoritare din statele membre. „Dacă UE se ocupă de castraveţi, vinete şi alte aspecte importante ce vin pe masa cetăţeanului, merită şi 100 de milioane de cetăţeni (minoritari – n.r.), din cei 500 de milioane de cetăţeni europeni”, justifică Kelemen iniţiativa. „Dacă vrem şi pe mai departe o integrare politică, nu doar economică, atunci aceasta este calea”, crede cetăţeanul român de etnie maghiară, care susţine că este în avantajul Europei păstrarea diversităţii, inclusiv a identităţilor culturale, etnice şi religioase. În schimb, Kelemen nu a făcut nicio referire la minorităţile sexuale.

Iniţiatori:

Hans Heinrich Hansen, preşedintele FUEN (Federal Union of European Nationalities);
Hunor Kelemen, preşedintele UDMR;
Anke Spoorendonk, ministru în Schleswig-Holstein, Germania;
Jannewietske de Vries, preşedintele NPLD şi ministru în Friesland, Olanda;
Karl-Heinz Lambertz, prim ministru al comunităţii vorbitoare de limbă germană din Belgia;
Valentin Inzko, înaltul reprezentant ONU pentru Bosnia Herţegovina;
Luis Durnwalder, prim ministru al Tirolului de Sud.

Sinteza „Minority SafePack Initiative”

– se cer „legislaţie, politici şi acţiuni europene privind drepturile minorităţilor naţionale şi a limbilor regionale sau minoritare”;

– sunt aşteptate acţiuni privind minoritatea ţigănească (romă), „cel mai mare şi mai marginalizat grup minoritar în Europa”; pe fondul crizei economice, Iniţivativa „Minority SafePack” vede situaţia acestora ca nefiind una favorabilă, în ciuda strategiilor, în timp ce „mişcările extremiste sunt în creştere”;

– limbile regionale şi minoritare sunt periclitate; de aceea, Comisia Europeană ar trebui să identifice din timp riscurile şi să se asigure că „tezaurul bogatei noastre moşteniri culturale europene este păstrat şi promovat, respectând diversitatea culturală şi lingvistică europeană”;

– „prin Recomandări, UE ar trebui să găsească modalităţi de promovare a diversităţii culturale şi lingvistice, în particular prin protecţia folosirii limbilor regionale şi minoritare în administraţia publică, servicii publice, educaţie, cultură, sistemul judiciar, media, sănătate, comerţ şi protecţia consumatorului (inclusiv prin etichetare)”;

– se atrage atenţia asupra criteriilor care privează minorităţile de la accesarea de programe europene şi se cere facilitarea accesării acelor programe menite să promoveze limbile periclitate în anumite zone; metoda propusă: proceduri administrative simplificate pentru acele ONG-uri provenite din comunităţile minoritare mici, ce doresc să acceseze fonduri UE de dimensiuni mici;

– se propune înfiinţarea de Centre pentru Diversitate Lingvistică, finanţate de UE;

– minorităţile care nu ajung în Parlamentul European ar trebui reprezentate printr-un „organ consultativ”, care să asigure dialogul între minorităţi şi instituţiile europene;

– o nouă directivă europeană ar trebui să includă măsuri pentru promovarea echităţii; se doreşte o lege anti-discriminare eficientă pentru toţi, inclusiv pentru minoritari;

– este propus un amendament care să vină în sprijinul apatrizilor şi a minoritarilor care nu au un „stat-mamă” în UE.

 

Trimite articolul

X
Taguri:
Kelemen Hunor ,
minoritati etnice ,
Minority SafePack Initivative ,
oradea ,
ue

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    România

    Poliția de Frontieră ar putea intra în structura Poliției Române. Ce se întâmplă mai departe cu Poliția Locală
    Ministerul Afacerilor Interne ar urma să treacă printr-o reorganizare amplă, potrivit Programului de Guvernare 2026–2028 propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan. Printre principalele măsuri se numără reunirea mai multor structuri de ordine publică, schimbarea rolului Poliției Locale și simplificarea serviciilor oferite cetățenilor.

    Economic

    Turismul balnear, trecut pe lista priorităților naționale. Ce schimbări aduce noua lege
    Turismul balnear românesc primește un statut nou printr-o lege adoptată de Parlament. Camera Deputaților a dat votul decisiv pentru proiectul care stabilește că dezvoltarea turismului balnear reprezintă un domeniu strategic prioritar pentru economia națională.

    Educație

    Când intră primele burse pentru elevi. Ce sume sunt acordate pentru merit, burse sociale și tehnologice în noul an
    Primele burse pentru elevii din anul școlar 2026-2027 ar urma să fie plătite pe 20 noiembrie. Elevii care beneficiază de burse de merit, sociale sau tehnologice vor primi atunci sumele aferente lunilor septembrie și octombrie.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea recrutează instalatori apă-canal

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă – Oradea „Coridor de mobilitate Magheru – Republicii din Municipiul Oradea – Etapa I”

    România

    Când este Sâmbăta Morților și de ce Moșii de toamnă nu trebuie confundați cu Ziua Morților
    „Moșii de toamnă” sau Sâmbăta Morților reprezintă una dintre zilele importante de pomenire a celor trecuți la cele veșnice în tradiția ortodoxă.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ce facem astăzi, 29 septembrie, în Oradea?
    Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 29 septembrie.

    România

    România trece la ora de iarnă. Ceasurile se dau înapoi, iar românii vor dormi cu o oră în plus
    Românii vor trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, iar ziua de duminică va avea 25 de ore. Schimbarea vine la cea mai timpurie dată posibilă potrivit regulilor europene.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X