BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bihorean din Cotiglet amenință primăria cu proces, din cauza drumurilor proaste și a lipsei canalizării și apei potabile

Un bihorean din Cotiglet amenință primăria cu proces, din cauza drumurilor proaste și a lipsei canalizării și apei potabile

De Ramona Pașcu
la 5 February 2024 18:18 Reactualizat la: 5 February 2024 18:28
6 Comentarii
5 February 2024 18:18 Reactualizat la: 5 February 2024 18:28
Localnicii din Cotiglet se plâng că nu au drumuri de acces și că apa le ajunge în curți pentru că valea nu este consolidată. La rândul său, Primăria Ceica reacționează și dă vina pe pandemia de COVID-19.
Scris de Ramona Pașcu - Localnicii din Cotiglet se plâng că nu au drumuri de acces și că apa le ajunge în curți pentru că valea nu este consolidată. La rândul său, Primăria Ceica reacționează și dă vina pe pandemia de COVID-19.

Trimite articolul

X

 

[eadvert]

Ceica, sat Cotiglet

Un localnic din satul Cotiglet a trimis mai multe fotografii și filmulețe redacției Bihon.ro, prin care vrea să atragă atenția asupra unor lucrări din sat care ar fi trebuit finalizate încă din 2021.

Revoltat, bărbatul care muncește în străinătate, spune că după fiecare vizită în țară, trebuie să își repare mașina din cauză că circulă pe drumurile pline de gropi și apă. Mai mult, atunci când nivelul apei crește, localnicii ajung cu greu de pe o parte pe cealaltă a malului din cază ca valea nu este asigurată, iar apa inundă străzile și curțile oamenilor.

Ca în Evul Mediu

„În 2020 trebuia să se apuce de lucrări și să fie gata în 2021. Nu s-au apucat de nimic. Nu avem poduri, nu avem șanțuri, nu avem piatră pe drumuri, nimic. Efectiv își bat joc de noi! În 2021, m-am întâlnit cu doamna viceprimar și mi s-a spus că după Sărbătorile Pascale vin să ne pună piatră pe drum. Nici până azi nu a venit nimeni. Când am întrebat de ce nu se face nimic, mi s-a spus că nimeni nu va da fonduri ca să se pună asfalt până la mine acasă. Mai mult, mi-au blocat numărul ca să nu îi mai pot suna. Când vine apa mare nu mai pot ajunge acasă, trebuie să merg prin câmp sau să rog un vecin să vină să mă ia cu un tractor sau cu mașină 4×4. Dacă este zăpadă, nu ne curăță drumurile pe motiv că nu intră buldo acolo. Drumurile astea nu sunt bune nici de război, așa cratere aveam. Se împotmolesc și tancurile. Eu sunt plecat la muncă în străinătate și de fiecare dată când vin acasă trebuie să îmi repar mașina pentru că noi încă trăim în evul mediu. Nu se mai poate așa!“, ne-a declarat Valentin Monenci.

https://www.bihon.ro/wp-content/uploads/2024/02/7127673WhatsAppVideo20240131at095522.mp4

De aceeași problemă a drumurilor ne-a mai povestit un vecin din zonă care susține că Primăria Ceica nu a mai adus o mașină de pietriș pentru drumul respectiv de mai bine de 7 ani, cu toate că localnicii au cerut asta de mai multe ori.

„În urmă cu 7-8 ani au băgat 3 mașini de piatră și de atunci nimic. Bine că plătesc impozit, dar nu primesc o mașină de pietre. Nu știu ce au, dar nu e bine ce se întâmplă. Dar știu să vină să își ceară drepturile când sunt alegeri. Când l-am rugat pe un vecin să ceară și el să se facă șanțuri și să se facă drumul, mi s-a spus că nu poate, că el e rudă cu viceprimărița“, spune un localnic din sat.

Oamenii susțin că primăria a început lucrările, însă acum, acestea au fost oprite, la fața locului fiind doar utilajele.

„De ceva timp, au început să se lucreze la niște poduri, acum văd că nu se mai mișcă nimic. Valea care traversează satul nu e nicicum, este un pericol pentru toată lumea. Nu se poate trece după o parte pe altă când vine apa mare. Pe lângă asta, vara cresc buruienile și e plin de șerpi. Atâta nu poate să vină cineva și să curețe. Este de necrezut“, ne-a povestit o vecină din sat.

„Își duc apă potabilă de la fântâna din sat“

Potrivit localnicilor, nu doar drumurile sunt o problemă. Satul Cotiglet este în continuare fără apă, oamenii fiind nevoiți să meargă cu flacoanele să își ia apă de la fântâna din capătul satului.

„Apă curentă nu aveam, oamenii merg după apă potabilă pentru că nu au. Când vine apa, nu mai poți ieși din sat, drumul este blocat“, adaugă localnica din sat.

„Conducta de apă este montată de 10 ani. Nici acum nu trece apă prin ea. Și acum vin și spun că nu este conformă și că trebuie schimbată. Asta înseamnă alți bani, altă distracție în condițiile în care nu a fost folosită niciodată“, spune Valentin.

FOTO: Cotiglet, comunca Ceica 05.02.2024

Bărbatul este hotărât ca, în vară, când revine în țară, să dea Primăria Ceica în judecată. „Nu este posibil așa ceva. Am vorbit și cu un avocat, iar în vară, când mă întorc, voi depune o plângere penală“, adaugă Valentin.

Lucrări blocate de pandemie

Programul despre care discutăm are ca obiectiv regularizarea văii și construirea unor poduri în Cotiglet. Proiectant este o firmă din Oradea, SC Proexco SRL, iar constructorul este din Bistrița Năsăud și se numește Industrial Construct Ardeal SRL. Începerea lucrării era programată în data de 26 februarie 2020 și avea termen de execuție 12 luni, până la data de 26 februarie 2021.

Chestionată de Jurnal bihorean și Bihon.ro, Ana Șovre, primarul din Ceica, spune că lucrările au fost blocate din cauza pandemiei de COVID-19, însă acestea au fost demarate de anul trecut, dar oprite momentan din cauza frigului. Șovre ne-a declarat că odată ce vremea le va permite, muncitorii vor reveni pe șantier pentru a continua lucrările. De asemenea, aceasta menționează că zona în care Valentin stă, nu face parte din proiect.

Ana Șovre, primar Ceica

„Zona nu face parte din proiectul la care face referire domnul. Nu se poate spune ca nu s-a lucrat. S-a făcut regularizarea văii, s-au construit două poduri și urmează asfaltarea străzilor ambelor sensuri de mers pe Valea Mare din localitatea Cotiglet. Regularizarea văii a fost făcută și pe strada Bușteasca, cu ziduri de beton, fiind realizate și accesele auto pentru fiecare imobil. Lucrarea este în curs de execuție, iar constructorul și-a asumat că va finaliza lucrarea“, a declarat Ana Șovre.

În urma conversației cu redactorul Jb, vineri, primarul s-a deplasat la fața locului pentru a vedea care este stadiul lucrărilor.

„Am fost personal vineri și am verificat. Primăria s-a ocupat ca pe strada domnului să fie adus pietriș de la carieră, deci are acces la drum. Strada este practicabilă, dar în șantier, lucrarea este în derulare“, adaugă primarul.

Întrebat dacă pe stradă se lucrează, Valentin ne-a spus că „normal că acum au adus piatră și că se lucrează, au venit pentru că i-ați sunat dumneavoastră“.

Despre proiectul canalizării, primarul spune că acesta este în lucru și că se așteaptă semnarea contractului.

„Referitor la canalizare, suntem înscriși în Programul Anghel Saligny. Au fost obținute toate avizele necesare pentru alimentare cu apă în Cotiglet, așteptăm semnarea contractului, după care urmează procedura de licitație“, încheie Șovre.

Trimite articolul

X
Taguri:
Ana Șovre ,
apa potabila ,
canalizare ,
ceica ,
Cotiglet ,
drum ,
inundatii
6 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Ionel says:
    February 6, 2024 at 10:00 am

    Situația infrastructurii rurale e critică. Sper să se găsească soluții rapide… si cred ca asa ar trebui sa procedeje fiecare cetatean

    Reply
  2. Elvis says:
    February 6, 2024 at 11:19 pm

    Adevarul e ca NU POATE FI ADEVARAT IN 2023
    CRED CA DNA AR TREBUI SA ARUNCE O GEANA PE LA PRIMARIA CEICA
    EUROPA 2023
    FARA APA
    FARA DRUM
    PLATIND TAXE
    100% GASESTE DNA RESPONSABILII SAI SCUTURE DE BUZUNARE CA NU MA INCALZESTE DACA II TRIMIT IN BAHAMAS

    Reply
  3. Mihăiță says:
    February 7, 2024 at 11:50 am

    PSD E LA moda acolo

    Reply
  4. Andrei says:
    April 25, 2025 at 10:42 pm

    Asfaltul ajunge mai greu in zona rurală, foarte putini primari fac efectiv ceva practic

    Reply
  5. Mircea Paun says:
    April 27, 2025 at 2:22 am

    Situația din Cotiglet nu mai poate fi ignorată. Oamenii au nevoie urgentă de drumuri funcționale, de infrastructură de bază și de respect. Este momentul ca autoritățile locale să trateze aceste probleme cu seriozitatea cuvenită și să finalizeze lucrările începute fără alte amânări.

    Reply
  6. Adrian says:
    February 18, 2026 at 2:06 pm

    Mai greu în zona aia cu asfaltul

    Reply
  7. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Gala Umorului cu Divertis, Festivalul de lavandă și Târgul de Viniluri. Vezi ce poți face în acest weekend în Oradea
    Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 26-28 iunie.

    Economic

    Schimbare importantă la plata pensiilor în iulie 2026. Când intră banii
    Pensionarii care își primesc veniturile prin transfer bancar vor beneficia de o modificare a calendarului de plată în luna iulie 2026.

    România

    Șoferii care uită permisul sau talonul acasă ar putea scăpa de amendă. Proiectul a trecut de Senat
    Senatul a adoptat un proiect de lege care prevede faptul că șoferii care nu pot prezenta permisul de conducere și talonul mașinii pot scăpa de amenzi.

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă în Hidișelu de Sus, Drăgești, Ceica și Lăzăreni

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă - Zona Ogorului + comunele Sânmartin/Hidișelu de Sus/Drăgești/Ceica/Lăzăreni

    BIHON CAO

    Întreruperi și scăderi de presiune ale apei potabile din cauza lucrărilor la pasajul de pe Centura Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Cu barca pe Crișul Repede. Autoritățile și asociațiile locale lansează un program integrat de agrement
    Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința ordinară din 25 iunie, hotărârea privind implementarea inițiativei „Sport, natură și comunitate pe Crișul Repede”, un program care urmărește transformarea râului într-un spațiu destinat activităților sportive, recreative și educative desfășurate în centrul orașului.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    De la lac uitat la barieră împotriva viiturilor: Primăria Oradea vrea să salveze acumularea de pe Valea Izvor
    Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința din 25 iunie, solicitarea de transfer a barajului și lacului de acumulare Izvor din domeniul public al statului în domeniul public al municipiului Oradea.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Reguli noi pentru comercianți de la evenimentele publice din Oradea: înscrieri online, licitații pentru spații și amenzi de 7.000 de lei
    Consiliul Local Oradea a aprobat, în cadrul ședinței ordinare din 25 iunie, noul regulament privind înscrierea comercianților la evenimentele publice organizate sau co-organizate de Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X