BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr orădean semnează primul articol românesc publicat în revista găzduită de CERN

Un tânăr orădean semnează primul articol românesc publicat în revista găzduită de CERN

De Vasilică Ichim
la 30 November 2025 10:30 Reactualizat la: 27 November 2025 13:55

Un tânăr orădean semnează primul articol românesc publicat în revista găzduită de CERN

30 November 2025 10:30 Reactualizat la: 27 November 2025 13:55
Pentru ca știința să ajungă cu adevărat la elevi, nu este suficient să fie popularizată sau expusă ca un set de informații de-a gata. Trebuie explicată fără pierderi de consistență. Aceasta este convingerea lui Patrick-Joshua Biro, un orădean de 24 de ani, care a transformat observațiile din clasă într-o resursă de predare, publicată de una dintre cele mai importante reviste din lume.
Scris de Vasilică Ichim - Pentru ca știința să ajungă cu adevărat la elevi, nu este suficient să fie popularizată sau expusă ca un set de informații de-a gata. Trebuie explicată fără pierderi de consistență. Aceasta este convingerea lui Patrick-Joshua Biro, un orădean de 24 de ani, care a transformat observațiile din clasă într-o resursă de predare, publicată de una dintre cele mai importante reviste din lume.

Trimite articolul

X

Science in School este o revistă europeană dedicată profesorilor de științe, un proiect non-profit al alianței EIROforum, care reunește cele mai mari organizații de cercetare de pe continent. Publicația, găzduită de CERN, cel mai important laborator de fizică a particulelor din lume, funcționează ca un pod între cercetarea de vârf și sala de clasă, oferind metode de predare riguroase, testate și replicabile.

Secțiunea Teach, în care a fost publicat articolul orădeanului, este rezervată exclusiv materialelor validate pedagogic și practic, fiind una dintre cele mai respectate rubrici educaționale din Europa. Articolul „Teach radioisotopes and decay interdisciplinarily at a low cost”, evaluat de specialiști internaționali în didactica științelor, propune o metodă accesibilă de predare a dezintegrării radioactive folosind materiale ieftine, activități interdisciplinare și un mod de a explica funcțiile exponențiale, pe care orice profesor le poate adapta. Potrivit arhivei revistei, este primul material din România publicat în secțiunea Teach, dedicată exclusiv metodelor riguroase, testate și replicabile.

Idee născută în clasă, ajunsă la CERN

Pasiunea lui Joshua pentru predare a început în anul I de facultate, când a decis să le explice liceenilor radioactivitatea într-un mod lipsit de senzaționalism, dar păstrând rigoarea domeniului. A citit fizică nucleară și medicală în vacanțe, a exersat în fața elevilor și treptat, a început să caute soluții pentru ca și alți profesori să poată preda aceste concepte fără costuri mari. A pornit de la întrebările tinerilor și de la propriile constatări: elevii erau captivați de miniseria „Cernobîl”, dar se simțeau intimidați de calcule și formule abstracte.

Știa însă că simplificările excesive nu le aduc beneficii. Ideea unei activități practice, în care cărțile de joc îi ajută pe elevi să înțeleagă legile dezintegrării, a fost testată în clasă, iar elementele interdisciplinare – datarea arheologică, istoria femeilor care foloseau radiu la începutul secolului trecut, aplicațiile medicale moderne – au completat explicațiile științifice. Materialul final a fost trimis la Science in School în primăvară. Vara a fost evaluat, iar în septembrie, autorul a primit confirmarea: articolul îndeplinea criteriile științifice și pedagogice ale revistei. „Nu m-aș fi așteptat ca o idee născută la clasă poate ajunge într-un spațiu atât de riguros. Dacă acest lucru îi va încuraja pe alți profesori și studenți capabili să publice la rândul lor și dacă îi ajută în activitatea didactică pentru care este menit, simt că o parte din datoria mea este îndeplinită”, spune tânărul.

Cine este tânărul orădean care a ajuns la CERN

Joshua a crescut și a studiat în Oradea, la Școala „Dacia”, apoi la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, unde Istoria a fost pasiunea sa dominantă în primii ani de liceu. A obținut Premiul II și o Mențiune la etapa națională a Olimpiadei de Istorie în 2017 și 2018, experiențe care i-au format disciplina și rigoarea. Interesul pentru matematică și fizică a apărut treptat, o dată cu profesorii care i-au arătat legătura dintre formule și fenomene. Momentul decisiv a venit când a înțeles rolul derivatelor și integralelor în descrierea lumii reale. După liceu, a urmat două specializări la Universitatea din Oradea, Istorie și Fizică Medicală, reușind să împace „sensul cultural” cu „explicația științifică”. A continuat cu un masterat în fizică medicală, aprofundând aplicațiile clinice ale domeniului. A participat, ca vorbitor, la 14 conferințe naționale și internaționale și a coordonat proiecte pentru studenți.

Cartea sa, „Dincolo de manual”, o investigație a dificultăților pe care elevii le întâmpină în fizica atomică și nucleară, a fost premiată de organizația internațională Scientix. A contribuit și la dezvoltarea Biotop Academy, platformă video pentru pregătirea elevilor pentru Bacalaureat, alături de trei foști colegi de liceu. Joshua este convins că interesul pentru științe nu este o trăsătură fixă, ci un răspuns la modul în care elevii sunt întâmpinați.

Unul dintre episoadele care l-au marcat a avut loc într-o clasă a XII-a, când un elev a glumit în timpul unui test, spunând că „Barbie a fost un film mai bun decât Oppenheimer”. În loc să considere replica un semn de dezinteres, Joshua a interpretat-o ca indiciu al unor repere culturale diferite. A folosit apoi secvențe din „Cernobîl”, pentru a crea punți de înțelegere, iar efectul a fost surprinzător: elevii au început să observe erori din filme, să compare fenomene, să ironizeze formule puse superficial în imagini. Transformarea de la spectator la gânditor critic a devenit vizibilă. „Tinerii nu trebuie protejați de complexitate, ci ajutați să o abordeze treptat. Când înțeleg, chiar și parțial, apare ceva esențial: încrederea. Iar această încredere poate schimba traiectorii academice și personale”, explică el.

De ce contează dezintegrarea radioactivă

Pentru tânărul orădean, radioactivitatea este o temă care merită abordată fără frică și fără senzaționalism. Explicarea corectă a fenomenului îi ajută pe elevi să înțeleagă lumea energiei, medicinii și tehnologiei. Materialul său din Science in School demontează mituri, explică utilizările medicale contemporane și oferă profesorilor o resursă completă pentru o lecție interdisciplinară. Este, în esență, o metodă prin care știința devine limbaj accesibil, nu un obstacol.

În prezent, Joshua lucrează ca pedagog social și este doctorand în anul I la Sociologie, la Universitatea din Oradea, unde studiază mecanismele din spatele alegerii carierei didactice în domeniul științelor. Vrea să continue dezvoltarea resurselor pentru predare, să sprijine formarea profesorilor de Fizică și să reducă anxietatea elevilor față de conceptele științifice. Este convins că România are oameni capabili să producă inovație didactică, iar precedentul creat de publicarea sa ar putea deschide drumul pentru alți profesori și studenți.

Patrick-Joshua Biro crede că tinerii nu trebuie protejați de complexitate, ci ajutați să o abordeze treptat.

Trimite articolul

X
Taguri:
CERN ,
oradea ,
Patrick Joshua Biro ,
Teach radioisotopes and decay interdisciplinarily at a low cost ,
universitatea oradea
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Bărbat arestat pentru agresiune sexuală, în Beiuș. A fotografiat un copil de 11 ani, oprit pe stradă, și l-a pupat pe obraz
    Incident mai puțin obișnuit în Beiuș, unde un bărbat a fost arestat pentru 30 de zile sub acuzația de agresiune sexuală comisă față de un minor, după ce ar fi oprit un copil pe stradă, iar după ce l-a fotografiat, l-a pupat pe obraz.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Caniculă în Bihor. Unde găsești apă și ajutor dacă temperaturile trec de 35 de grade
    Direcția de Sănătate Publică Bihor avertizează că temperaturile ridicate prognozate pentru perioada următoare pot afecta grav sănătatea.

    FC Bihor

    Nicu Modan, noul atacant al FC Bihor: „Îmi doresc să am evoluții cât mai bune și să contribui la îndeplinirea obiectivelor”
    Originar din Nucet (județul Bihor), Nicu Modan s-a născut la data de 19 decembrie 1994, și în acest sezon a jucat în 27 de meciuri și a marcat 15 goluri pentru CSM Reșița.

    BIHON CAO

    Întreruperi și scăderi de presiune ale apei potabile din cauza lucrărilor la pasajul de pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în Sântandrei

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă Cheriu, Felcheriu, Sărand și Alparea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Condamnat cu suspendare și pus la muncă fără plată, pentru o tentativă de omor comisă acum 7 ani
    La mai bine de 7 ani de la comiterea faptei, după ce acuzația a fost schimbată de două ori, iar dosarul a fost rejudecat, cazul unei tentative de omor din Bihor a primit o soluție definitivă.

    Economic

    Mit sau realitate: retragerea banilor din pensia privată înainte de pensionare
    Banii acumulați în conturile de pensii din Pilonul II reprezintă proprietatea fiecărui participant, însă accesul la ei este strict reglementat de lege și nu funcționează ca un cont bancar obișnuit. Cu alte cuvinte, acești bani nu pot fi retrași oricând, la cerere, înainte de atingerea vârstei-standard de pensionare.

    Economic

    Instituțiile publice riscă amenzi de până la 25.000 de lei pentru nerespectarea regulilor de simplificare administrativă
    Un nou proiect legislativ aflat în dezbaterea Senatului propune înăsprirea regulilor privind relația dintre cetățeni și instituțiile statului.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X