BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Universitatea din Oradea și-a deschis porțile

Universitatea din Oradea și-a deschis porțile

De Crina Dobocan
la 1 October 2021 18:54
3 Comentarii

Universitatea din Oradea și-a deschis porțile

1 October 2021 18:54
Ceremonia de deschiderea a noului an universitar la Universitatea din Oradea (UO) s-a desfășurat vineri, 1 octombrie 2021, în sala Polivalentă, cu restricții și cu o prezență redusă în rândul studenților și a dascălilor.
Scris de Crina Dobocan - Ceremonia de deschiderea a noului an universitar la Universitatea din Oradea (UO) s-a desfășurat vineri, 1 octombrie 2021, în sala Polivalentă, cu restricții și cu o prezență redusă în rândul studenților și a dascălilor.

Trimite articolul

X

Primul semestru al noului an a început în sistem hibrid. Astfel, fiecare facultate își va desfășura cursurile față în față, online sau hribrid, totuși cu o prezență fizică mai mare decât anul trecut.

[eadvert]

Peste 5.000 de boboci au intrat în anul I, la cele 104 programe de studiu la nivel de licență la UO. Dintre aceștia, 242 sunt studenți străini.

„Dacă, până anul trecut, universitatea noastră înmatricula studenți din 57 de țări, anul acesta am ajuns la 64, prin alăturarea studenților din Mongolia, Guatemala, Libia, Etiopia, Azerbaijan și Vietnam. Vom începe, și de această dată, neconvențional anul universitar, în sistem hibrid. Anul trecut, am depășit testul de reziliență și am dovedit că suntem o universitate pregătită, agilă la nevoile de adaptare și implementarea noilor tehnici de predare – învățare – evaluare. Pornind de la motto-ul «Sănătate în primul rând», pentru studenți, pentru întreg personalul universității și pentru întreaga comunitate, vă îndemn să avem cu toții un nivel înalt de conștientizare a situațiilor ce ne așteaptă de-a lungul procesului de normalizare a unei «situații anormale». Dacă anul trecut, pe vremea aceasta, nu am avut nici o soluție spre normalitate în ecuația crizei sanitare, azi avem un aliat, vaccinul, care ne poate readuce și menține în campus pentru toate activitățile legate de viața de student, fără suferință”, le-a spus rectorul Constantin Bungău celor prezenți.

Facilități

Acesta le-a spus tinerilor că educația universitară nu este doar o pregătire pentru viață, ci este viața însăși.

„Universitatea îți oferă nenumărate oportunități de a evolua, iar atunci când te preocupă studiul, indiferent de condiții, toate ușile ți se deschid la momentul potrivit”, a mai punctat rectorul, care le-a prezentat studenților oportunitățile și facilitățile. Între acestea se numără mobilitățile internaționale de tip Erasmus în peste 103 țări, la 549 de universități.

„Acestor studenți ambasadori le bugetăm costurile de transport și un grant lunar între 470 și 720 de euro pe lună. La revenirea din mobilitate nu își vor pierde bursa de studii sau locul bugetat, indiferent de notele de trecere pe care le dobândesc la studiile în străinătate”, a mai precizat Bungău.

Bugetul Universității din Oradea alocat pentru programele Erasmus totalizează nu mai puțin de 4.480.000 de euro.

În plus, Universitatea din Oradea oferă și burse de studii, în valoare de 700 de lei, timp de 12 luni, dar și burse sociale, pentru cazurile sociale, în valoare de 580 de lei/lună/student.

„Vom oferi, și în acest an, burse pentru studenții care desfășoară activități de internship în cadru structurilor administrative din campus (de 500 de lei/lună – n.r.)”, a asigurat rectorul.

Pentru studenții care studiază la specializările cu pregătire în domeniul informatic, comunicații, calculatoare sau robotică, și sunt cazați în căminele Universității din Oradea, grație unui contract semnat cu Primăria Oradea, instituția le va deconta cazarea și o masă la cantina Universității.

„Și pentru studenții care sunt admiși la programele de doctorat oferim oportunități. Studenților selectați, care nu au un grant, li se acordă o bursă lunară în cuantum de 500 de lei/lună, timp de un an”, a mai plusat Constantin Bungău.

Deloc de neglijat sunt bursele din proiecte europene acordate doctoranzilor implicați în acestea. Valoarea acestora este de 300 – 400 de euro pe lună – pentru cercetătorii post-doctorat.

„În fiecare vară acordăm bilete de tabără gratuite, nu mai puțin de 108 au fost acordate anul acesta la Marea Neagră”, a mai arătat șeful Universității din Oradea.

FOTO: Deschidere an universitar la Oradea 01.10.2021

Reducerea abandonului

O altă preocupare a conducerii Universității din Oradea este reducerea abandonului școlar. În acest scop, instituția de învățământ superior a depus proiecte pentru atragerea de fonduri nerambursabile (proiecte de tip ROSE), de peste 12.000.000 de lei. În acestea au fost antrenați 4.244 de studenți și 650 de elevi.

Universitatea nu neglijează nici spațiile de învățare și cercetare, de aceea este gândit, pentru viitor, un campus Green și Smart. În acest scop, șantierele din campusul central totalizează astăzi bugete de peste 100.000.000 de lei.

În finalul discursului său, rectorul Constantin Bungău a asigurat că instituția pe care o conduce nu va face rabat de la calitate. Din contră, comunitatea academic orădeană se va strădui ca „numele Universității din Oradea să fie în tot mai multe topuri, iar calificativul oferit de ARACIS – „Grad de încredere ridicat” va fi oglindit în munca, efortul și succesele UO”.

Căldură

Președintele Senatului Universității din Oradea, conf.univ.dr. Aurel Căuș, a mărturisit, în fața celor prezenți, că îi lipsește „căldura sufletească pe care o simțea atunci când, la această festivitate, aveau alături două – trei sute de boboci”.

Într-o scurtă intervenție, prorectorul Sorin Borza a punctat nevoia de moralitate, atât de necesară spațiului public și, mai ales, celui academic.

„Nu ar fi corect ca studenții noștri să pună semnul egalității între profit și performanță. Un tânăr este cu adevărat inteligent, dacă nu e dispus să câștige oricând și prin orice mijloace”, a subliniat Borza.

Reprezentanta studenților în Senatul Universității din Oradea, Natalia Cuc, și-a îndemnat colegii să strângă amintiri, să lege prietenii, să fie buni, implicați și să învețe.

„Universitatea din Oradea este locul potrivit, unde puteți face toate acestea”, a spus tânăra.

În numele bobocilor a vorbit Florin Creț, student teolog și olimpic. El a vorbit despre credința și speranța cu care studenții din anul întâi pășesc pentru prima dată în facultate. Adresându-se dascălilor și colegilor săi, Florin Creț, a citat din Sfântul Apostol Pavel: „Luați aminte la citit, la îndrumat și la învățătură”.

O studentă din Liban s-a adresat, în premieră, celor adunați la ceremonia inaugurală. Shadade Loujaina Karsifi, studentă în anul II, la Medicină, a mărturisit că n-a ales ea ca Oradea să fie orașul în care să învețe, dar, dacă ar depinde de ea, aceasta ar fi fost alegerea pe care ar face-o de fiecare dată.

„Oradea mi-a oferit multe șanse de a mă integra în societate. M-a primit cu oameni buni, frumoși și zâmbitori”, a spus Shadade Loujaina Karsifi, chemând tinerii din alte țări să vină și ei la Universitatea din Oradea. „Aici aveți ocazia de a deveni specialiști, profesioniști și oameni de valoare” – este de părere ea.

Reprezentantul studenților basarabeni care învață la Oradea, Artiom Zaiat, a spus că universitatea aceasta este „locul perfect pentru a-ți desăvârși talentul, pentru a te realiza în viață”.

Unul câte unul, decanii facultăților Universității din Oradea au înmânat bobocilor care au intrat cu cea mai mare medie, Carnete Studențești de Excelență și câte o floare.

Ceremonia, la care au luat parte aproximativ 80 de persoane, a fost încheiată de corul Departamentului de Muzică, al Facultății de Arte, care a interpretat „Oda bucuriei”, a lui Ludwig van Beethoven și, tradiționalul „La mulți ani”.

Trimite articolul

X
Taguri:
deschidere an universitar ,
universitatea oradea
3 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Ioana says:
    October 1, 2021 at 7:51 pm

    Când vad pozele alea parcă sunteți din ceva sectă.
    Vă mai lipsește un foc acolo în mijloc.
    Oricum sunteți fabrică de diplome.

    Reply
    • Dorel says:
      October 3, 2021 at 3:32 pm

      Noroc cu tine, sau cei care nu vă inscrieti. Că n-apuci o diploma.

      Reply
  2. O calatorie de o mie de mile incepe cu un pas. says:
    October 1, 2021 at 11:20 pm

    Felicitari! Universitatea noastra este continuitoarea Academiei de Drept din Oradea, una dintre primele institutii de invatamant superior recunoscute, de pe teritoriul tarii noastre! Printre studentii de marca se numara Gheroghe Pop de Basesti, Emanuil Gojdu sau Aurel Lazar.

    Reply
  3. powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    Înotătorul orădean Tasyürek Denis a traversat înot strâmtoarea Bosfor. La cursă a participat și premierul Moldovei
    Sportivul Tasyürek Denis, legitimat la CS Crișul Oradea, s-a aflat printre cei circa 2.500 de concurenți care au luat parte duminică, 23 august, la cea de-a 38-a ediție a unui eveniment nautic de tradiție, traversarea înot a strâmtorii Bosfor (Turcia).

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Firme de transport din România, paravan pentru traficarea de cocaină și canabis ascunse în camioane. Au fost percheziții și în Oradea
    O operațiune de amploare a DIICOT – Structura Centrală, împreună cu polițiștii de la Serviciul Antidrog - Direcției de Combatere a Criminalității Organizate a dus la destructurarea unei rețele de transport a drogurilor din Spania către mai multe state europene.

    BIHON Sport local

    În vârstă de doar 9 ani, tenismenul orădean Christian Boros a cucerit primul său titlu de campion național
    Christian Boros, sportiv legitimat la secția de tenis a CSM Oradea, traversează un an de excepție.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apa potabilă în Paleu și Săldăbagiu de Munte

    BIHON CAO

    CAO anunță întrerupere alimentării cu apă pentru zona străzilor Gheorghe Doja, Teleki Mihaly, Kabos Endre, Cartier Podgoria

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă Oradea, zona Republicii, Piața București, Ștefan cel Mare

    Bihon Decese

    Deces 24.08.2026

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ce nu vede pacientul din spatele ușilor UPU. Cum se luptă medicii de la Urgențe cu secundele
    Când un pacient ajunge la Unitatea de Primire a Urgențelor, el vede, de cele mai multe ori, doar sala de așteptare și timpul care pare să treacă prea încet. Dincolo de ușile secției însă, fiecare minut înseamnă decizii rapide, echipe care se reorganizează în câteva secunde și o luptă continuă pentru salvarea vieților. Medicul urgentist Natalia Hrihorișan explică motivul pentru care, uneori, cel care a venit primul nu este și primul care intră la consultație și cum arată, în realitate, o gardă la UPU-SMURD Bihor. 2

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Lucrările la noul stadion din Oradea vor începe cu bani de la bugetul local. Când se dă start construcției stadionului
    Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința extraordinară de luni, 24 august, actul adițional la convenția de cofinanțare încheiată cu CNI pentru construirea noului complex sportiv de pe strada Făgărașului nr. 2.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X