Tot ce vă voi expune aici compendio dicendo «vorbind pe scurt» se dorește a fi o unitas in necessariis «o Enitate în cele necesare» a subsemnatului și a tuturor vulcaniștilor, a tuturor beiușenilor cu Dumneavoastră, Domnule președinte al Academiei Române academician Ioan Aurel Pop și cu Dumneavoastră, Domnule academician Ioan Bolovan, ca foarte renumiți istorici români cu toți ceilalți distinși oaspeți ai noștri asociați în această distinsă suită, în aceasta zi de 1 octombrie când românii, cu credință și cu umilință, serbează Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului, sub care dorim să fim mereu ocrotiți. Totul sub deviza Historia… magistra vitae et lux veritatis (istoria…îndrumătoarea vieții și lumina adevărului)
De fapt, pentru noi cei din Vulcania beiușeană, luna octombrie are semnificații deosebite, de ea fiind legate întâmplări istorice demne de eterna memorie a acestui locaș de cultură:
– În 11 octombrie 1760 s-a născut la Blaj-Sat Samuil Vulcan, ctitorul său, după ultimele cercetări.
– În 28 sau 29 octombrie 1779 îl găsim la colegiul „Sancta Barbara” din Viena în anul al doilea de filosofie după ce făcuse anul I la Oradea, venit de la Blaj după 5 clase gimnaziale: I Principia; II Gramatica; III Sintaxis; IV Rhetorica; V Poesis.(Chiar și Colegiul “Sancta Barbara” a fost înființat la 15 octombrie 1775)
– După 31 octombrie 1805, data morții episcopului Ignatie Darabant, Samuil Vulcan candida la scaunul episcopesc pe care îl câștigă în fața concurenților săi: canonicul rutean Alexandru Potsy, propozitul Gheorghe Fărcaș și Vasile Silaghi. Datorită lui Francisc I, împărat al Austriei (1804-1835), pe care îl învățase românește între verile anilor 1783 și 1784, a ajuns episcop destul de ușor. De aici învățăm că e bine să ai cunoștințe care, însă, trebuie să ajute pe cei mai buni cum era atunci Samuil Vulcan, primus inter pares, angajat în lupta pentru cauza românilor, pentru luminarea lor. Numirea lui ca episcop s-a făcut în ziua sfântă de 25 decembrie 1805. Tot într-o zi de 25 decembrie, dar în 1839, Samuil Vulcan trecea la cele veșnice, îndurerat sufletește, văzând cum ardea catedrala greco-catolică din Oradea.
– În 6 octombrie 1828, episcopul român unit și cărturarul luminist Samuil Vulcan semna Literele Fundaționale pentru Gimnaziul Greco-Catolic din Beiuș, Gymnasium Minus – EDUCATIONI IUVENTUTIS HUIUS PROVINCIAE.
– În 8 octombrie 1994 a avut loc primul Congres al Fundației Culturale „Samuil Vulcan” din Beiuș, așezate pe baze noi în 28 aprilie 1994.
– În fiecare an, în condiții normale, în jurul datei de 6 octombrie, se sărbătorește aici ziua școlii cu manifestări științifice, artistice și sportive.
Numele lui Samuil Vulcan, ctitorul acestui liceu, acum colegiu, se leagă de toate laturile activității extrem de complexe a Școlii Ardelene, anume de activitatea științifică erudită, pentru că s-a preocupat de istoria neamului său, precum și de păstrarea și cultivarea limbii române, de activitatea didactică și de propagandă culturală în rândul maselor, care are un autentic și profund caracter luminist. Numele său stă alături de cele ale marilor corifei ai acestei mișcări luministe românești: Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ioan Budai-Deleanu, al căror prieten, coleg și colaborator fructuos a fost, în folosul poporului român și al limbii române.
Nu pot fi omise nici numele unor cărturari mai mărunți ai epocii luministe transilvane, precum V. Aaron, Ion Alexi, Mihail Boiagi, Damaschin Bojinca, Vasile Coloși, Ioan Corneli, Ștefan Crișan-Körösi, Constantin Diaconovici Loga, Dimitrie Eustatievici, Moise Fulea, Vasile Gergely, Paul Iorgovici, Ioan Monorai, Ioan Piuariu-Molnar, Vasile Pop, Antoniu Praedetis-Nasody, Gheorghe Roja, Radu Tempea, Ion și Alexandru Teodorovici, Dimitrie Țichindeal ș.a.
Alături de toți aceștia trebuie amintiți redactorii și semnatarii lui Supplex Libellus Valachorum Transilvaniae din martie 1791: Samuil Micu, Ioan Piuariu-Molnar, Iosif Mehesi, Episcopul Orădean Ignatie Darabant, vicarul Rodnei Ioan Para, Petru Maior, Gheorghe Șincai ș.a. Toți aceștia pregătesc populația românească să ceară recunoașterea ei în Imperiul Habsburgic sau trimit memorii împăratului, memoriul fundamental al mișcării politice naționale românești Supplex Libellus Valachorum, fiind precedat de altele trei.
Memoriul acesta a pornit de la programul de luptă politică a românilor din Transilvania al lui Inochentie Micu, deschizătorul luptei politice naționale a românilor din acest principat, cerând ca națiunea română să nu mai fie doar „tolerată”, ci una politică, egală în drepturi cu celelalte trei națiuni: ungurii, sașii și secuii.
Memoriul trimis în numele națiunii române din Transilvania a fost pregătit îndelung de redactorii săi, ocrotiți de episcopul de Oradea Mare, Ignatie Darabant, care era „printre cei mai zeloși”, căci Oradea era ,,mai prielnică acum decât Blajul episcopului (Ioan) Bob”, cum spunea istoricul David Prodan.
Fie că a venit la Oradea în 1788 în demnitatea de canonic și din 1792 în cea de vicar general, cum spunea N.Iorga, fie că a ajuns aici canonic în 1792, iar în 1795 vicar general, cum afirma Iacob Radu, Samuil Vulcan, încă tânăr, a continuat să-și edifice personalitatea sa de luminist autentic în această atmosferă și în colaborare directă a unui om de talia lui Darabant, care va avea în el un prețios tovarăș de luptă, căci inima canonicului Samuil Vulcan bătea în același ritm cu aceea a generației sale. Atât S. Vulcan, cât și S.Micu, Gh. Șincai și toti ceilalți pomeniți veneau în avanpostul de graniță românească de la Oradea în misiunea de apostoli ai neamului, formând aici o adevărată academie, cum spunea Nicolae Iorga.
Model de urmat
Astăzi noi vedem în Samuil Vulcan, în toți ceilalți din generația sa precum și în redactorii și semnatarii lui Supplex Libellus niște predecesori ai ideii de Uniune Europeană și modele de urmat.
Precum odinioară, românii cereau hotărât participarea proporțională la beneficii, așa cerem și noi astăzi aceasta de la Uniunea Europeană, căci se pare că în ea unii sunt mai egali decât alții.
Iată de ce Samuil Vulcan constituie un model de urmat pentru noi:
În 3 octombrie 1791, el îi scria lui Ignatie Darabant că ar vrea să îi răspundă istoricului sas I. C. Eder, ca să-l combată cu argumente privind părerea acestuia legată de evacuarea în Moesia a coloniilor lui Traian și de venirea românilor din Sudul Dunării în Țara Românească și apoi în Transilvania, în secolul al XIII-lea pe timpul regilor unguri (v. David Prodan, Supplex Libellus Valachorum, ediție nouă, București, Ed. Științifică, 1967 p. 59-60).
Dacă cei care ne conduc nu pot răspunde unor provocări legate de unele momente istorice ale poporului român, cum ar fi, de pildă, legitimitatea celor hotărâte illo tempore, la Trianon, răspunsul ar fi așteptat să vină, în primul rând, de la Academia Română. De aceea am vrea să vedem cât mai repede traduse măcar în limbile engleză, franceză și germană marile opere istorice elaborate recent de Dumneavoastră, stimații noștri oaspeți, și de colaboratorii dumneavoastră. Statul român ar trebui să-și poată permite suportarea cheltuielilor pentru realizarea traducerilor integrale sau, măcar pentru început, a unui compendiu al acestora.
Revenind acum la acea inițială unitas in necessariis, am vrea să profităm, cu onoare, de vizita Dumneavoastră și să vă rugăm ca prin înalta autoritate, prin toate posibilitățile de care dispuneți să faceți tot ce se poate pentru potolirea acestui bellum omnium contra omnes război al tutror contra tuturor existent acum între români, care, conform părerii lui Hobbes din Leviathan, I, 4, ne-ar introduce în societatea primitivă.
Durerea cea mai mare este că politica aceasta a principiului Divide et impera dezbină și stăpânește, specifică, illo tempore, Imperiului Habsburgic, împotriva căreia a luptat Inochentie Micu și toți iluminiștii români în frunte cu semnatarii lui Supplex Libellus, este practicată și astăzi între partide, religii sau naționalități, nu numai în România, ci și în Uniunea Europeană sau chiar pe întreg mapamondul.
Ne întristează, în primul rând, existența încă, pe ici pe colo, a unor neînțelegeri între cele două Biserici naționale ale românilor – ortodoxă și unită – deși se știe că Europa aceasta, acum unită, se sprijină pe cele trei coloane: Ierusalim, Atena și Roma. Amintim tuturor că Sf. Efrem Sirul, în frumoasa lui rugăciune, cere de la Dumnezeu lepădarea de duhul stăpânirii și dăruirea dragostei, afirmând, cu smerenie, că cele două Biserici ale noastre sunt niște realități vii și că ele n-au putut fi distruse de niciun fel de persecuții trecute peste ele de-a lungul istoriei.
Crearea Uniunii Europene, am crezut că va pune capăt învrăjbirii dintre națiuni, că ele vor ajunge, sigur, la o împăcare definitivă, respectând tratatele încheiate, mai ales după Primul Război Mondial. Speram și încă mai sperăm că istoria va continua să fie magstra vitae et lux veritatis îndrumătoarea vieții și lumina adevărului, că națiunile mai îndepărtate sau mai apropiate se vor iubi ca prietene, iar nu ca vrăjmașe, știind că Mântuitorul ne îndeamnă atât de frumos: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc pe voi!”( Luca 6,27)
Samuil Vulcan, ctitorul, afirma în Literele Fundaționale: ,,Deși Institutul acesta este întemeiat cu preferință pentru Valahi, cu toate acestea, nu se va opri de la el nici un tânăr, fie de orice religiune sau națiune numai să fie calificat a intra în el după lege.”
Așadar crezul său este pus în aplicare și atunci când înființa aici, la Beiuș, Gimnaziul său. Nici vorbă de vreo urmă de xenofobie.
Un mare rău fac națiunilor partidele care se luptă cu înverșunare pentru putere. Ele dezbină fără milă națiunile, iar durerea cea mai mare este atunci când se luptă cu „retoricele suliți” chiar și membrii aceluiași partid, cum am văzut mereu în ultima vreme.
Vă rugăm, Domnilor, să interpretați toate cele exprimate aici ca fiind niște rugăminți adresate Dumneavoastră care puteți aduce pace pentru națiunea noastră și întări iubirea sau măcar respectul față de aproapele nostru. Dorința noastră vine în prelungirea dorinței poetului Ovidius din Amores, 3, 2, 50: Pax iuvat et media pace repertus amor, care în traducere mai liberă ar însemna «Pacea aduce foloase, căci iubirea a apărut tot în timp de pace».
Prof. TEODOR RIF
Discurs rostit la 1 octombrie2021 cu ocazia vizitei președintelui Academiei Române Ioan Aurel Pop si a domnului prof.univ.Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române la Colegiul Național Samuil Vulcan Beiuș și la celelalte licee beiușene.
Trimite articolul
XCine-i curios?