Elevii ar putea avea o nouă disciplină obligatorie, în care să învețe despre prevenirea bolilor, alimentația sănătoasă și riscurile consumului de droguri, alcool și tutun.
Vești bune pentru românii care călătoresc în Balcanii de Vest. Comisia Europeană a demarat negocierile pentru extinderea sistemului „Roaming ca acasă” în șase state din regiune.
Aflat mereu în backgroundul învățământului bihorean, după ce în 2015 a fost demis de ministrul Sorin Cîmpeanu din cauza unor transferuri în clasa a IX-a, considerate nejustificate, Nicolae Avram spune că a învățat mult, atât din ce s-a întâmplat atunci, cât și din experiența acumulată.
Locuitorii din Tinca și din comunele învecinate au deja la dispoziție o piață agroalimentară nouă, amenajată cu 148 de locuri pentru comercianți și 74 de locuri de parcare.
Proprietarii unor locuințe cu valoare impozabilă de peste 2,5 milioane de lei au început să primească notificări de la ANAF, după ce termenul de depunere a declarației privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare a expirat.
Primăria Brusturi va demara proiectul de asfaltare a unui număr de 10 drumuri din satele Brusturi, Picleu, Cuieșd, Orvișele și Țigăneștii de Criș, finanțat cu fonduri europene prin AFIR.
Citiți principiile noastre de moderare aici!