Cele mai multe sunt electrice, iar restul folosesc carburant ecologic, cum ar fi hidrogenul, ori sunt bazate pe tehnologii hibride, cu motor pe benzină sau motorină, cuplat cu un propulsor electric.
O premieră anunţată de presa de specialitate este şi lansarea de către Dacia a unui nou model. Automobilul va fi construit pe platforma tehnică a modelului Sandero, care se vinde acum în America.
Primul salon auto de la Geneva s-a ţinut acum 103 ani, în 1905, şi este unul dintre cele mai importante evenimente ale Organizaţiei Internaţionale a Constructorilor de Automobile.
Dacia lansează un nou model la salonul auto de la Geneva
<p>Salonul auto de la Geneva îşi deschide marţi porţile. Sunt anunţate nu mai puţin de 15 premiere printre automobilele ecologice. </p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În accident a fost implicat un singur autoturism.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni bihoreni au respins, în ședința ordinară de joi, 29 octombrie, proiectul de hotărâre privind vânzarea unui teren de 8.759 mp de pe strada Ceyrat nr. 4 din Oradea, pe care a fost construit campusul Școlii Internaționale Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința din 29 octombrie, trecerea clădirii de pe strada Republicii nr. 37 din administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor în cea a Autorității Vamale Române.
Economic
Ministerul Finanțelor a publicat în transparență decizională proiectul primei rectificări bugetare din 2026, prin care sunt redistribuite miliarde de lei pentru acoperirea cheltuielilor din sănătate, plata pensiilor și a salariilor, sprijinirea bugetelor locale și continuarea investițiilor.
România
Pacienții care nu se pot deplasa sau au nevoie de asistență medicală din cauza unor afecțiuni grave pot beneficia de îngrijiri medicale la domiciliu decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!