Ca om de presă, de ani de zile scriu despre problema Muzeului Ţării Crişurilor, până am ajuns să mă uit la MTC ca la un corp în descompunere.
... 5:43, se aud strigăte de la etajul 4: Nu mai da, te rog.... Nu mă mai lovi... Mă doare!... 7:10, staţia de tramvai din cartier; doi se îmbrâncesc, aproape că se iau la bătaie... 7:25, aproape de şcoală, în tramvai; înjurături şi îmbrânceli, abia dacă pot coborî... 11:01, pauza mare.
Vicele de la Judeţ, udemeristul Kiss Alexandru şi-a dovedit încă o dată măestria în maşinaţiuni politice.
Unii colegi din presa locală nu s-au sfiit să-l eticheteze „Popa prostu”.
Ascensiunea lui Ioan Mang la vârful PSD Bihor a însemnat o apropiere constantă faţă de UDMR-ul condus de Alexandru Kiss.
Departe de a fi microbistă şi departe de a ţine partea celor opt „magnifici” din lumea fotbalului românesc trimişi după gratii de magistraţii noştri, nu pot să nu observ un lucru care se repetă la nesfârşit.
Miercuri seara am fost la Gala premiilor lui Bihorel, organizată taman în fief-ul amicului şefilor Bihoreanului.
Sau, altfel spus, ai nimănui! Cam asta pare că va fi situația locuitorilor din Sânmartin, după ce localitățile comunei lor vor fi înglobate Oradiei, așa cum s-au înțeles de curând primarii celor două localități.
Urmare a articolului publicat de Jurnal Bihorean în pagina 3 a ediţiei sale de miercuri, 19.02.2014, intitulat „Parcări atribuite cu cântec, pe strada Iza”, Rodica Sasu şi Viorel Sava ne-au transmis un drept la replică pe care l-au intitulat „Parcări atribuite pe strada Iza - minciuni fără coloană sonoră”.
De câteva zile, mass-media e interesată de noua figură deconspirată de IICCMER, prin președintele acestui institut, Andrei Muraru.
powered by Surfing Waves
Cultură
După 20 de ani, Teatrul Regina Maria reia piesa lui Matei Vişniec, într-o nouă distribuţie .
Educație
Centrul universitar Oradea are alocate 165 de locuri pentru pregătirea medicilor rezidenți, cu 11 mai puține decât anul trecut.
Educație
Elevii ar putea avea o nouă disciplină obligatorie, în care să învețe despre prevenirea bolilor, alimentația sănătoasă și riscurile consumului de droguri, alcool și tutun.
România
Vești bune pentru românii care călătoresc în Balcanii de Vest. Comisia Europeană a demarat negocierile pentru extinderea sistemului „Roaming ca acasă” în șase state din regiune.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Locuitorii din Tinca și din comunele învecinate au deja la dispoziție o piață agroalimentară nouă, amenajată cu 148 de locuri pentru comercianți și 74 de locuri de parcare.
Economic
Proprietarii unor locuințe cu valoare impozabilă de peste 2,5 milioane de lei au început să primească notificări de la ANAF, după ce termenul de depunere a declarației privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare a expirat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Brusturi va demara proiectul de asfaltare a unui număr de 10 drumuri din satele Brusturi, Picleu, Cuieșd, Orvișele și Țigăneștii de Criș, finanțat cu fonduri europene prin AFIR.
România
Un pacient care are nevoie de un transplant de celule stem poate găsi un donator compatibil la mii de kilometri distanță.
BIHON Sport local
Singurul reprezentant al boxului masculin românesc la Jocurile Olimpice pentru Tineret, care se desfășoară în aceste zile la Dakar (Senegal), a câștigat primul meci disputat duminică.