Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale prevede că statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate sunt informate prompt cu privire la cel puțin următoarele drepturi procedurale.
Ne așteaptă vremuri cât se poate de interesante, pe scena politică românească. Atât la nivel național, cât și în plan local.
Potrivit art. 64 alin. 1 lit f judecătorul este incompatibil dacă există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată . Orice judecător față de care există un motiv întemeiat privind temerea că nu este imparțial trebuie să se abțină.
Deși atât în legislația internă , cât și în cea internațională este consacrată prezumția de nevinovăție, în practică , în multe situații persoana acuzată trebuie să dovedească că este nevinovată , fiind răsturnată astfel sarcina probei.
Orice persoană care conduce vehicule pe drumurile publice are obligația ca , la solicitarea polițistului rutier , să se supună prelevării de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei sau a prezenței substanțelor psihoactive în organism.
Cu festivitățile din decembrie trecut, Centenarul s-a cam desăvârșit în agenda politicienilor, de parcă, domniile lor, ar fi așteptat grațios, să treacă cât mai repede peste granița dintre ani 18/19.
În data de 2 mai 2019 , a fost publicată în Monitorul Oficial decizia nr. 72/2019 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 233/1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și ale art. 350 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
powered by Surfing Waves
Educație
Liceul cu Program Sportiv „Bihorul” Oradea este în doliu după dispariția Adrianei Bercea, una dintre cele mai apreciate și respectate contabile din județul Bihor.
Economic
În martie 2026, județul Bihor a înregistrat un câștig salarial mediu brut de 7.759 lei și un net de 4.654 lei, cu variații semnificative între sectoarele economice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În noaptea de miercuri spre joi, 21 mai, în jurul orei 02:20, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Cuieșd, comuna Brusturi, reușind să salveze o anexă și locuința.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a deschis un proces împotriva Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, contestând decizia prin care cinci proiecte majore de infrastructură au fost transferate către Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR).
BIHON Opinii
În România anului 2026, un cățel de cinci luni a fost considerat suficient de autonom încât să poată supraviețui vânând șoareci, iar asta a fost suficient pentru anularea unei amenzi pentru abandon.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primarul UDMR, Kócza István a avut o scurtă reacție pe rețelele de socializare în cursul serii de miercuri, 20 mai, după ce procurorii Parchetului European l-au prins în flagrant în timp ce primea 150.000 de lei, sumă care reprezenta ultima tranșă dintr-o mită în valoare totală de 200.000 de lei.
Bihon CSM Oradea
U BT Cluj-Napoca a câștigat cu scorul de 103-83 meciul 3 al semifinalei cu SCM Universitatea Craiova și a tranșat seria cu rezultatul general de 3-0, calificându-se în finala Ligii Național de baschet masculin, unde se va duela cu CSM CSU Raiffeisen Oradea.
Bihon CSM Oradea
Lotul național de judo al României, pregătit de antrenorii orădeni Emil Morar, Dan Fâșie și Alexandru Goncearenco, participă la stagiul internațional - EJU Olympic Training Camp, desfășurat la Benidorm (Spania).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 21 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident grav în care au fost implicate două autoturisme și un camion a avut loc în cursul serii de miercuri, 20 mai, pe E60, în localitatea Poieni.