Gala antreprenoriatului feminin AntrES, faza a III - a, nivel local, s-a organizat în judeţul Timiş, în Centrele locale AntrES: Lugoj: 28 octombrie 2010, Buziaş, Jimbolia, Recaş: 30 octombrie 2010, de către membrii echipei de proiect din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, în cadrul proiectului Antreprenoriatul şi egalitatea de şanse.
Gala antreprenoriatului feminin AntrES, faza III, nivel rural – selecţie, s-a organizat în judeţul Bihor, în Centrele rurale AntrES: Auşeu, Vadu Crişului, Bratca, Budureasa, Roşia, Pomezeu, Tinca, Avram Iancu, Tulca, Diosig, Sălacea - 22 octombrie 2010; Spinuş: 21 octombrie 2010, de către membrii echipei de proiect din cadrul Universităţii din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice, în cadrul proiectului Antreprenoriatul şi egalitatea de şanse.
La aceste activităţi de instruire, au participat gratuit, un număr total de 144 persoane la nivelul celor 12 de Centre rurale, câte 12 persoane selectate în grup ţintă II – Femei care doresc să-şi iniţieze propria afacere, la nivelul fiecărui centru rural.
La aceste activităţi de instruire, au participat gratuit, un număr total de 144 persoane la nivelul celor 12 de Centre rurale, câte 12 persoane selectate în grup ţintă II – Femei care doresc să-şi iniţieze propria afacere, la nivelul fiecărui centru rural.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La sediul Primăriei Tinca a fost semnat, recent, contractul de execuție pentru modernizarea străzilor din satul Râpa, o investiție de peste 2,3 milioane de lei, cu TVA inclus.
BIHON Sport local
Orădeanul Tanca Roman a urcat pe podium la Campionatele Europene de Judo Veterani disputate la Portimao, în Portugalia.
Cultură
Festivalul Les Films de Cannes ajunge pentru prima dată la Oradea, între 29 octombrie și 1 noiembrie, la Muzeul Ţării Crişurilor şi la Cinema Palace.
România
Șoferii din România nu sunt obligați să prezinte polița RCA în format tipărit atunci când sunt opriți de polițiști în trafic.
România
Deputații și senatorii ar putea fi supuși testării antidrog la începutul fiecărei sesiuni parlamentare, dacă o nouă propunere legislativă, înregistrată la Senat pe 20 octombrie, va fi adoptată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
József Kerezsi, un orădean de 49 de ani acuzat de trafic și deținere de droguri de mare risc, a fost condamnat în primă instanță de Tribunalul Bihor la 4 ani și 4 luni de închisoare, cu executare.
Bihon CSM Oradea
După nu mai puțin de 17 sezoane petrecute pe banca tehnică a echipei CSM CSU Raiffeisen Oradea, Cristian Achim, cel mai longeviv tehnician din Liga Națională de baschet masculin, a decis să renunțe pentru moment la postul de antrenor al „leilor roșii”, din motive personale.
Economic
Veniturile reduse și scumpirile îi determină pe tot mai mulți români să privească pensionarea cu prudență. Aproape 42% dintre angajații de peste 55 de ani ar fi dispuși să lucreze și după atingerea vârstei legale de pensionare.
Bihon CSM Oradea
Perioadă bună traversată de „lei roșii”, care și-au adjudecat a doua victorie în această săptămână.
BIHON Sport local
După două etape în care a fost ajutată să piardă și din cauza greșelilor de arbitraj, Transilvania Sport Academy a suferit un nou eșec în campionat.
BIHON Sport local
Bihorul Beiuș a remizat sâmbătă cu o echipă care are pretenții la play-off, dar care nu mai câștigase de 3 etape în Liga 3, Seria 8.