Programul eco-şcoala a prins bine în rândul elevilor şi grădinarilor din judeţul Bihor.
Agenţia de Protecţia Mediului (APM) Bihor,
în parteneriat cu Direcţia Apelor Crişuri
Oradea, derulează în cursul acestei luni o
campanie de ecologizate.
Conform actelor normative în vigoare până în 16 iulie, gropile de deşeuri menajere din mediul rural au trebuit închise. Video: Gropi de gunoi închise în mediul rural 
Producătorii de baterii şi acumulatori de pe piaţa românească sunt obligaţi să se înscrie într-un „Registru al producătorilor de baterii şi acumulatori”, administrat de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM), potrivit Ordinului Nr. 669/1304/2009, emis de Ministerul Mediului, ne-a informat Ioana Lascu de la Compartimentul Relaţii Publice şi Comunicare de la Agenţia de Protecţia Mediului (APM) Bihor.
ORADEA - Miercuri, 15 iulie, angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor, în colaborare cu cei ai Direcţiei Apelor Crişuri Oradea au continuat campania de ecologizare „Mediu curat pentru o viaţă sanatoasă”.
powered by Surfing Waves
Cultură
Albumul bluesman-ului orădean, înscris în procesul de evaluare pentru cea de-a 69-a ediție a Premiilor Grammy, vine în același moment cu un concert-eveniment la Opera Națională București.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Sânmartin se va extinde producția proprie de energie electrică, după ce primul parc fotovoltaic, construit în satul Cordău, a început să reducă facturile administrației locale.
Economic
Instituțiile publice din România ar putea beneficia de verificări suplimentare de securitate cibernetică, iar persoanele care descoperă vulnerabilități în sistemele informatice ale statului ar putea primi recompense financiare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei doi bărbați implicați în vara acestui an într-o tâlhărie petrecută pe bulevardul Dacia, din Oradea, au fost condamnați în mod diferit de către instanța de judecată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prima campanie gratuită de sterilizare și microcipare a câinilor, organizată de Primăria Valea lui Mihai, s-a încheiat, iar aproape 30 de animale au trecut prin mâinile specialiștilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Beiuș a pronunțat sentința pe fond în procesul în care Traian Bodog, un bărbat din Burzuc, care avea 69 de ani la data comiterii faptei, a fost inculpat pentru furtul a 79 de oi de la un localnic din Pocola, care îl tocmise să aibă grijă de animale.
Cultură
Spectacolul „Moka” | „A Haza Sólymai” este o coproducţie a celor două teatre orădene: Teatrul Regina Maria şi Teatrul Szigligeti.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Miros de cârnați proaspeți, caltaboși, toroș aburind și pălincă tradițională, dar și o competiție strânsă între echipele participante. A doua zi a festivalului-concurs „D’ale porcului - Toroș&Maioș Fest”, desfășurat în Băile Felix, a adunat sute de vizitatori, dornici să descopere gusturile autentice ale bucătăriei tradiționale.
Stiri Inter(Nationale)
Cinci persoane au murit, iar cel puțin 12 au fost rănite, printre acestea aflându-se și polițiști, după ce un bărbat a deschis focul sâmbătă, 7 noiembrie, în centrul istoric al orașului Cracovia, din Polonia.
2
BIHON Sport local
Sâmbătă au avut loc ultimele trei partide din etapa a 12-a a Ligii 3, Seria 8. Crișul Sântandrei a terminat la egalitate în deplasare cu Unirea Tășnad, scor 1-1, iar Transilvania Sport Academy a pierdut pe teren propriu cu Sănătatea Cluj, scor 0-1.