Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) desfășoară zilele acestea Oradea, o serie de acțiuni dedicate conștientizării de către populație a importanței educației financiare.
Despăgubirile plătite pentru vătămări corporale şi deces au cumulat în primul semestru 277,06 milioane lei (peste 62 milioane euro), în creştere cu 70% faţă de perioada similară din 2013, din care mai mult de două treimi (70%) reprezintă daune morale (nepatrimoniale), potrivit unui comunicat al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Caz dramatic la Oradea: o pacientă cu meningită, salvată după afectarea a peste 90% din plămâni
O pacientă de 28 de ani s-a prezentat în data de 21 iulie la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, acuzând cefalee intensă și vărsături.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cultură de canabis, descoperită într-un sat din Bihor. Proprietarul a fost arestat
Peste 80 de plante de canabis au fost descoperite în spatele unei locuințe din localitatea bihoreană Sâniob, în urma a patru percheziții efectuate de polițiștii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea, sub coordonarea DIICOT Oradea și cu sprijinul jandarmilor bihoreni.

Anunturi intreruperi energie electrica

IEE 05.08.2026 - 08.08.2026 - PL Sacueni + PL Marghita + PL Oradea

BIHON CAO

Locuitorii din Chișirid pot încheia contracte cu Compania de Apă Oradea

BIHON CAO

Întreruperea furnizării apei potabile în zona Magheru–Republicii

BIHON CAO

Întreruperea alimentării cu apă în localitățile Tileagd, Tilecuș, Șerghiș, Vârciorog și Fâșca

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bihorul se usucă: râuri aproape secate și tot mai multe localități cu apă furnizată după program
Seceta prelungită continuă să lase urme tot mai vizibile în județul Bihor. Hidrologii au înregistrat noi minime istorice ale debitelor pe râurile din bazinul Crișul Negru, unele cursuri de apă au ajuns aproape complet secate, iar alimentarea cu apă este deja restricționată în zeci de localități din Bihor și Cluj.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Luptătorul orădean Vlad Trip a fost întâmpinat cu aplauze la aeroport la revenirea de la Campionatul Mondial
Vlad Trip a cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial de lupte U17 ani, desfășurat la Baku (Azerbaidjan).

Cultură

Locul I pentru fotografia „Arway” şi o nouă expoziţie personală a artistului fotograf Ovi D. Pop
„Arway” a câştigat locului 1 la categoria Image of the Year 2025 Photographic Society of America Pictorial Image Division Monochrome.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Sirian condamnat la 4 ani de închisoare pentru o tentativă de omor comisă în Bihor, adus în țară din Marea Britanie
La trei ani după ce a fost condamnat pentru o tentativă de omor și a fost dat în urmărire internațională, Mohamad Agha, un bărbat originar din Siria, dar stabilit într-un sat din Bihor și posesor al cetățeniei române, a fost adus sub escortă în țară din Marea Britanie.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Încep lucrările la prima etapă a grădinii urbane din cartierul Nufărul. Peste 90% din terenul necesar a costat 8,8 milioane de euro
În cadrul unei conferințe de presă, primarul Florin Birta, alături de patronul Selina, Beniamin Rus, și managerul de proiect din cadrul companiei, Ioana Bob, a anunțat predarea amplasamentului în vederea începerii lucrărilor la prima etapă a proiectului Grădinii Urbane din cartierul Nufărul.

România

Reprezentativa României s-a clasat pe locul 21 la Campionatul Mondial de polo feminin U16 ani
Naționala noastră a terminat la egalitate ultimul său meci din grupă, scor 7-7 în compania Ucrainei.

Cultură

Svetlana Utto Predescu sărbătoreşte 50 de ani de activitate prin expoziţia „Atelier şi plen air”, la Muzeul Ţării Crişurilor
Lucrările prezentate în expoziție datează din perioade de creație diferite.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Furt dintr-o capelă din Bihor, aflată în șantier. Trei bărbați au sustras o betonieră și bucăți dintr-o schelă
Judecătoria Oradea a pronunțat, joi, sentința în cazul a trei bărbați care au profitat de faptul că o capelă din satul bihorean Sititelec era în șantier și au furat o betonieră și bucăți dintr-o schelă.