Dan Popa, un bihorean, a ajuns după gratii după ce şi-a omorât duminică ortacul de pahar.
ORADEA - Un orădean în vârstă de 52 de ani, M.A., în timp ce se afla într-un bar orădean, în data de 27 octombrie, a scos cuţitul la un prieten cu care se distra şi i l-a înfipt în abdomen.
ORADEA - În primele zile ale lunii decembrie au fost înregistrate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, două infracţiuni de omor calificat. Astfel, a fost începută urmărirea penală faţă de numita H.S.(40 ani) din Salontaîntrucât în seara de 4 decembrie, pe fondul consumului de alcool, a avut o altercaţie cu soţul său H.Ş.(66 ani).
powered by Surfing Waves
Ştiri sportive
La Râșnov a avut loc în weekend ediția 2026 a Campionatului European de alergare montană.
Ştiri sportive
Divizionara A de handbal feminin CSU Oradea a furnizat o frumoasă surpriză în etapa inaugurală a noului sezon, obținând o victorie spectaculoasă pe terenul uneia din favoritele la promovarea în Liga Florilor, Măgura Cisnădie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 8,34 de milioane de români erau, la sfârșitul lunii mai 2026, acționari în companii listate la Bursa de Valori București (BVB), fără ca cei mai mulți dintre ei să știe acest lucru.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ediția din acest an a campaniei „Ajută un copil să meargă la școală”, proiect derulat neîntrerupt, la început de an școlar, din 2009, s-a încheiat sâmbătă, 12 septembrie.
FC Bihor
Un antrenor trist și cam deznădăjduit a părut Daniel Oprița la conferința de presă de după meciul FC Bihor – Steaua București 3-0. Pe banca Stelei din 2019, fostul atacant nu exclude o plecare dacă îi va fi cerută de comandantul clubului militar.
FC Bihor
Antrenorul Erik Lincar a analizat prestația echipei pe care o pregătește la finalul victoriei clare obținute în fața Stelei București și a vorbit și despre proiectul său la gruparea orădeană.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aproximativ 50 de bagaje ale pasagerilor cursei HiSky Oradea – Hurghada nu au ajuns la destinație.
3
Cultură
Textul scris de Mihaela Michailov spune povestea unei profesoare de filosofie, care este acuzată de mama unui elev că ar face politică în şcoală.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Fostul candidat la alegerile prezidențiale a ajuns la Piața 100 din Oradea duminică, 13 septembrie, în jurul orei 8:30.
17
Ştiri sportive
CSU Oradea a făcut parte din Grupa A la ediția din acest an a Cupei României, înregistrând următoarele rezultate: 3-21 cu CSA Steaua, 10-21 cu Dinamo București și 17-11 cu CSM Mureșul Târgu Mureș.
BIHON Sport local
La finele ediției precedente, Federația Română de polo a nominalizat cei mai buni portari ai sezonului, pe categorii de vârstă. La patru categorii, portarii desemnați au fost pregătiți de antrenorul Florin Țic. Aceștia sunt: Marius Țic la seniori, Darius Holhoș la U20 și U18 de ani și Ilie Maximciuc la U16 ani.
1