„Drumul bisericilor de lemn din Bihor” poate deveni o sursă de venit importantă, dar și un model de păstrare a tradițiilor.
Mai multe accidente au avut loc în Bihor sâmbătă, 3 septembrie, unul dintre ele fiind soldat chiar cu un deces.
Datele publicate de Direcţia Judeţeană de Statistică arată că în luna iunie 2016 oficiile de stare civilă au oficiat în judeţul Bihor 401 căsătorii, în scădere faţă de luna precedentă cu 54.
În luna iunie 2016, DJS Bihor arată că în judeţ s-au înregistrat 483 de născuţi-vii, mai mulţi cu 55 faţă de luna precedentă şi cu opt mai puţini decât în luna iunie 2015.
Administrația Națională de Meteorologie a emis un avertisment meteo valabil de luni după masă, de la ora 17, până marț dimineață la ora 10.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O firmă care efectua lucrări în Bihor s-a adresat Justiției după ce a primit o amendă de 40.000 de lei din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), pe motiv că tatăl patronului societății a fost găsit de inspectorii de muncă pe șantierul coordonat de fiul său.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un orădean de 21 de ani și un bărbat de 49 de ani, din Sălard, au fost arestați sâmbătă, de un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea, după ce au fost prinși la volan fără permis.
Economic
Firmele din România care utilizează autoturisme atât pentru activitatea profesională, cât și în interes personal, vor putea deduce în continuare doar 50% din TVA-ul aferent acestora. Consiliul Uniunii Europene a aprobat prelungirea măsurii până la 31 decembrie 2029, fără modificarea condițiilor actuale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Firmele interesate să preia conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor mai au la dispoziție o zi pentru depunerea ofertelor.
România
Momente pline de voie bună au fost surprinse de camerele de supraveghere instalate într-o pădure din Parcul Natural Apuseni.
Economic
Numărul firmelor și al persoanelor fizice autorizate (PFA) nou-înființate a scăzut în primele nouă luni ale anului 2026, atât la nivel național, cât și în județul Bihor. Potrivit datelor ONRC, Bihorul ocupă locul 8 în România după numărul înmatriculărilor, în ciuda unei scăderi de 7,82% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Cultură
Robin and the Backstabbers invită fanii la o călătorie muzicală, de la Stalingrad la... Vladivostok.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea a avut parte de o seară cu sonorități americane și energie hip-hop autentică. Rapperul Xzibit, unul dintre numele cunoscute ale scenei rap internaționale, a concertat sâmbătă seară, 14 noiembrie, la Ambasador, unde sute de persoane au venit să îl vadă live.
BIHON Sport local
Frumoasa poveste de viață a fostului handbalist orădean Ciprian Pufulete.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un număr de 106 persoane vârstnice din Marghita și satul Cheț vor beneficia de servicii de îngrijire la domiciliu, în cadrul unui proiect derulat de Primăria Marghita, Asociația Caritas Catolica Oradea și Asociația Kécenlét.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În satul Beiușele, comuna Curățele, a fost sfințită capela mortuară, o investiție realizată din bugetul local, în valoare de circa 1 milion de lei.