Munca fără plus valoare, lipsa calificărilor înalte, dar şi frica angajaţilor de a cere măriri de salarii, duc Bihorul în coada salariilor pe ţară.
Începând cu data de 1 ianuarie 2015, valoarea punctului de pensie creşte cu aproximativ 40 de lei, de la 790,7 lei în 2014 la 830,2 lei, în prezent, potrivit informaţiilor primite de la Casa Judeţeană de Pensii Bihor.
Un localnic din Popeşti a fost prins marţi, 6 ianuarie a.c., la ora 10:40, conducând în comună un moped neînregistrat şi fără a poseda permis de conducere. Bărbatul (37 ani) e cercetat penal.
În ultimele două zile s-au confiscat peste 12.000 de obiecte pirotehnice interzise.
Partea a doua a campionatului din Liga 4 va demara în weekendul 7-8 martie şi nu va conţine nicio etapă intermediară.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul unei ședințe extraordinare, consilierii județeni bihoreni au aprobat semnarea unui parteneriat între CJ bihor și Primăria Mădăras în vedere construirii unui parc de specializare inteligentă pe un teren de aproximativ 15 hectare, cu deschidere la DN 79 dintre Oradea- Salonta, ce va fi pus la dispoziție de autoritatea locală.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările la noul cămin și cantina studențească din Campusul Universității din Oradea au intrat în etapa finală.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor au cucerit titlul de campioni naționali, după o evoluție remarcabilă la etapa finală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oferta rămâne restrânsă, iar o parte importantă dintre posturile disponibile se adresează candidaților cu studii gimnaziale, profesionale sau liceale.
România
Peste 8.200 de joburi au fost scoase în piață anul acesta de angajatorii din sectorul medical privat, atât pentru medici și asistente, cât și pentru personalul auxiliar din zona administrativă a clinicilor private, în timp ce sistemul public se confruntă cu o nouă criză de personal.
Economic
Reluarea activității readuce în sistem o parte esențială a operațiunilor pentru notari, persoanele autorizate să întocmească documentații cadastrale, experți tehnici-judiciari și executori judecătorești.
FC Bihor
La casa Fotbalului va avea loc joi, 13 august, cu începere de la ora 15:00, tragerea la sorți pentru play off-ul Cupei României Betano, ultima rundă dinaintea fazei grupelor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Serviciului Rutier Bihor au efectuat verificări la o societate comercială de transport din Bihor, care desfășoară activități de transport public de persoane în regim de cursă regulată, cu privire la respectarea prevederilor legale în domeniu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Gala „10 pentru eternitate”, desfășurată marți seară la Teatrul Regina Maria, a cuprins un moment de premiere, în care 24 de sportivi, foști sportivi și oameni de sport bihoreni au fost recompensați cu diplome oferite de Nadia Comăneci și directorul COSR, Mihai Covaliu.
1
Educație
Elevii de liceu ar putea studia mai explicit teme precum igiena orală, prevenirea cariilor, alimentația sănătoasă și controalele stomatologice preventive.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Legendara campioană Nadia Comăneci și-a continuat miercuri sejurul orădean și s-a deplasat la Oradea Arena, unde a fost întâmpinată de președintele Clubului Sportiv Municipal Oradea - Șerban Sere și de președintele Federației Române de Baschet - Carmen Tocală, care i-au oferit, în semn de prețuire, un buchet de flori și o minge de baschet de culoarea aurului.