Legea va intra în vigoare în 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, adică în data de 13 mai.
Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, vine cu o soluție care să le ofere clienților săi noroc. Aceasta vrea să le împrumute o pisică celor care iau credit ipotecar mai mare de 100 000 de dolari, pentru că animalul este cunoscut în tradiția rusă ca aducător de noroc dacă se plimbă într-o casă nouă.
Bucureşti - Persoanele care îşi cumpără pentru prima dată o locuinţă vor fi sprijinite de Guvern prin credite mai accesibile. Executivul a aprobat în ultima şedinţă, prin Memorandum, Programul „Prima casă”, destinat sprijinirii persoanelor care doresc să cumpere pentru prima dată o locuinţă.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tensiunile pe scena politică românească au atins cote maxime, disputa fiind purtată de la distanță, prin declarații și informații transmise pe surse, între principalii protagoniștii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Grădina Zoologică din Oradea are motive de sărbătoare. Familia de tigri siberieni s-a mărit recent cu doi pui masculi, care au cucerit deja inimile îngrijitorilor și ale vizitatorilor prin energia și frumusețea lor aparte.
BIHON Sport local
Campioana Bihorului, ACS Transilvania Sport Academy a câștigat Liga 4 după o luptă palpitantă cu Club Atletic Oradea și urmează să susțină examenul în dublă manșă pentru promovarea în eșalonul trei cu reprezentanta județului Bistrița Năsăud. Prima manșă se va desfășura în deplasare, la Sângeorz Băi, sâmbătă 20 iunie, de la ora 18:00, iar returul este programat în 27 iunie la Baza Sportivă Luceafărul din Sânmartin, de la ora 17:30.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Al doilea incident în câteva zile: un tramvai Astra a deraiat din nou în apropiere de Piața Rogerius
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de joi, 18 iunie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incident care se putea transforma într-o tragedie a avut loc miercuri seară, 17 iunie, pe DJ 763, între Pietroasa și Beiuș.
Economic
Șoferii din Oradea găsesc joi cele mai mici prețuri la carburanți în stațiile Petrom, în timp ce cele mai ridicate tarife sunt practicate în general de Gazprom, potrivit datelor centralizate de peco-online.ro.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un adolescent de 17 ani din județul Vrancea a fost implicat într-un accident rutier produs miercuri seara, 17 iunie, pe strada Nufărului din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au continuat, în 17 iunie, acțiunile desfășurate pe șoselele din județ.
FC Bihor
Startul în noul campionat de Liga 2 se va da la 1 august, iar FC Bihor a dezvăluit miercuri seara care vor fi prețurile abonamentele de acces pe Stadionul Iuliu Bodola.
Bihon CSM Oradea
Czenk Ferenc a semnat un nou contract cu clubul orădean, valabil pentru sezonul 2026-2027.