Poloiştii campioni s-au detaşat în clasament, iar Crişul se menţine pe locul IV.
La Bacău au avut loc întrecerile CN de înot pentru copii de 11-13 ani. CS Crişul Oradea a participat cu un grup de şapte înotători, pregătiţi de antrenorii Illés Zsolt şi Georgeta Schier.
CS Crişul va avea o secţie de lupte greco-romane, care se va baza pe sportivi din zonă.
Un grup de sportivi ai secţiei de spadă de la CS Crişul (antrenor coordonator Nicolae Ille) a participat la tradiţionalul concurs internaţional „Olimpicii”, desfăşurat la Szolnok (Ungaria). Competiţia a reunit la start circa 600 de mici spadasini, cu vârstele de 10-15 ani, din mai multe ţări europene.
Un grup de mici spadasini de la CS Crişul, pregătiţi de antrenorii Nicolae Ille (coordonator), Tardi Otto, Tardi Zoltan, Tardi Zsolt, Raluca Grosman şi Robert Csordas, au participat la concursul internaţional pentru copii şi juniori de la Satu Mare, dotat cu Cupa 1 Decembrie.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de 6 noiembrie, la ora 18:12, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, că pe D.N. 76, în localitatea Ceica, s-a produs un accident rutier.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a anunțat trimiterea în judecată a lui Szilárd István Kovács, un bărbat de 49 de ani, din Marghita, inculpat într-un dosar de evaziune fiscală și delapidare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Patru persoane au ajuns la spital, sâmbătă dimineața, 7 noiembrie, în urma unui accident rutier produs pe un pasaj de pe centura Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a dispus, vineri, achitarea agentei Camelia Erdei pentru acuzația de acces ilegal la un sistem informatic, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.
1
Cultură
Nu o listă care să te facă cult, ci una care „îți schimbă viața complet”. Aceasta este miza celor 111 titluri propuse de Gabriel Liiceanu vineri seara, în cadrul Bookfest Oradea, în conferința „Cărțile care ne-au făcut oameni”, desfășurată în Cafeneaua literară a Bibliotecii Județene „Gheorghe Şincai” Bihor.
1
Economic
România trebuie să își dezvolte piața de capital, să atragă mai mulți investitori și să încurajeze companiile să utilizeze bursa ca sursă de finanțare. Este unul dintre principalele mesaje transmise de președintele ASF în cadrul Concordia Summit 2026, eveniment dedicat provocărilor și oportunităților economiei românești.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un conducător auto care a fost sancționat pentru că ar fi circulat cu anvelope uzate peste limita admisă a obținut la Judecătoria Beiuș anularea amenzii care i-a fost aplicată.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Locuitorii satului Goila, din comuna Căbești, vor beneficia de un sistem de canalizare care va fi realizat cu o investiție de aproape 5,9 milioane de lei.
2
Economic
Românii care lucrează temporar în alte state europene, dar și companiile care trimit angajați peste graniță, vor trebui să țină cont de noile reguli privind asigurările sociale.
Economic
Discursul public despre turismul actual din Bihor dar și la nivel de țară, oscilează între două extreme. Pe de o parte entuziasmul etern al românilor („avem o țară atât de frumoasă”, „avem Băile Felix, Oradea Art Nouveau, Padișul”) și pe de altă parte, resemnarea („turismul nu merge pentru că oamenii nu au bani”, „este criză economică”, „așa este peste tot în acest moment”).
3