O compilaţie cu farse de speriat a fost postată pe youtube, cum astazi este ziua păcalelilor. Poate vă vine vreo idee de farsă pe care sa o faceţi colegilor sau prietenilor.
Oameni deghizaţi în tot felul de creaturi împânzesc străzile şi se sperie unii pe alţii cu tot felul de farse şi glume nesărate. În clipul de astăzi vedem o compilaţie cu cele mai tari farse şi sperieturi comise în spiritul Halloween-ului, noaptea în care totul este permis.
Pentru ca sanatatea este bunul nostru cel mai de pret, iar
orice tulburare are efecte imediate asupra starii fizice
sau psihice suntem foarte protectori cu corpul nostru.
Tocmai din aceasta dorinta suntem tentati sa credem in
superstitii sau in remedii din batrani, care, de fapt, nu
au nicio baza stiintifica sau medicala.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a hotărât să o condamne la 2 ani de închisoare, cu suspendare, pe Ramona Florentina S., o contabilă din Oradea acuzată de trafic de influență după ce ar fi cerut bani ca să intervină pe lângă o polițistă de la Serviciul Imigrări Bihor.
Economic
Vești importante pentru milioane de beneficiari de ajutoare sociale. Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului și stimulentele de inserție vor fi virate mai devreme în luna noiembrie 2026.
Educație
Viitoarele mame și viitorii tați sunt așteptați în 6 și 7 noiembrie la două zile de cursuri despre sarcină, naștere și îngrijirea bebelușului. Participarea este gratuită.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șoferii care parchează în locurile publice cu plată din Oradea vor fi verificați și cu ajutorul unui sistem automat de recunoaștere a numerelor de înmatriculare.
1
Economic
Guvernul a modificat oficial regulile de acordare a ajutorului financiar pentru fermierii care au avut culturi de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta pedologică din 2025.
Economic
Guvernul a modificat regulile de administrare a sumelor provenite din garanțiile plătite de români atunci când cumpără băuturi în ambalaje returnabile. Noile prevederi vizează în special banii care nu mai sunt solicitați de consumatori, dar și valoarea voucherelor de reciclare care expiră înainte de a fi utilizate.
Economic
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) introduce o procedură prin care poate stabili direct impozitul special pentru proprietarii de locuințe și autoturisme de valoare mare care nu și-au îndeplinit obligația de declarare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 4 noiembrie.
Bihon CSM Oradea
După eșecul cu Lokomotiv Plovdiv, formația orădeană a suferit o nouă înfrângere în deplasare, de data aceasta pe terenul echipei Mykonos Betsson BC, în etapa a 5-a Grupei H din cadrul FIBA Europe Cup.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
AnimaWings a anunțat prelungirea suspendării tuturor zborurilor regulate până la 31 decembrie 2026, pe fondul procedurii de insolvență și al procesului de reorganizare judiciară.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Atac ca în filme în localitatea bihoreană Avram Iancu, unde un șofer de microbuz a fost atacat de 4 indivizi, care l-au lovit violent și au furat două colete aflate în remorca vehiculului.