Joi, poliţiştii Secţiei 3 de Politie Rurală Biharia i-au depistat pe strada Piersicilor din Paleu, pe L.D.M.(30 ani), D V.(30 ani), ambii din Oradea şi pe E.I.(30 ani), din Girişu de Criş, în timp ce transportau cu o autoutilitară diverse bunuri.
Un polițist din Variaș a refuzat să primească mită de la un vânzător de lemne care avea acte de proveniență false. Inițial bărbatul i-a propus polițistului 500 de lei, însă la flagrantul organizat, luni, cu ajutorul ofițerilor DGA, acesta i-a oferit omului legii doar 300 de lei.
Două persoane au fost arestate preventiv pentru 29 de zile după ce au dat o spargere de peste 11.000 de lei la o societate comercială din localitatea Cenad, județul Timiș. Aceștia au furat în mai multe rânduri bunuri din firma respectivă, fiind prinși în flagrant în noaptea de marți spre miercuri.
Polițiștii din Timișoara au prins în flagrant, vineri seara, doi bărbați din județul Dolj în timp ce vindeau peste jumătate de kilogram de canabis, cu suma de 3.000 de euro. Cei doi au vândut drogurile unui agent sub acoperire în apropierea gării din Băile Herculane. Doljenii au fost aduși în fața procurorilor DIICOT pentru audieri, urmând ca în cursul zilei de sâmbătă să fie prezentați Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă.
După multe încercări şi percheziţii, cinci comercianţi de vise au fost săltaţi.
powered by Surfing Waves
Cultură
Nu o listă care să te facă cult, ci una care „îți schimbă viața complet”. Aceasta este miza celor 111 titluri propuse de Gabriel Liiceanu vineri seara, în cadrul Bookfest Oradea, în conferința „Cărțile care ne-au făcut oameni”, desfășurată în Cafeneaua literară a Bibliotecii Județene „Gheorghe Şincai” Bihor.
Cultură
Patru dintre finaliştii antrenoarei Irina Rimes din ediţiile precedente ale concursului i-au dedicat un moment muzical.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul s-a produs în seara zilei de vineri, 6 noiembrie, pe DN76, în localitatea Ceica.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Viorel Pașca, cunoscut pentru activitatea sa de îngrijire a persoanelor vulnerabile la Dumbrava, județul Bihor, trage un nou semnal de alarmă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Festivalul-concurs „D’ale porcului” a debutat vineri, 6 noiembrie, la Băile Felix, cu două provocări culinare spectaculoase: prepararea unei jumări uriașe, de 10,1 kilograme, și a unui maioș care a atins lungimea de 127,2 metri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat și două firme din domeniul comerțului cu ridicata au fost trimise în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea pentru evaziune fiscală cu o pagubă de peste 4,6 milioane de lei, prin folosirea a aproape 1.400 de facturi false.
Bihon CSM Oradea
Poloiștii orădeni au trecut cu bine primul test mai dificil din Superliga Națională, obținând o victorie netă în fața lui Dinamo, în meci contând pentru etapa a 5-a.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Constructorul orădean Călin Raita (52 de ani) este anchetat de polițiștii de investigare a criminalității economice și de Parchetul Bihor pentru o evaziune fiscală de aproape 1,6 milioane de lei, comisă printr-un mecanism de disimulare a veniturilor din vânzarea unor imobile pentru a nu plăti impozitul pe venit.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Bihor au efectuat joi patru percheziții într-un dosar în care au fost formulate acuzații de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă, cu consecințe deosebit de grave, fals și abuz în serviciu, cu un prejudiciu de 3,5 milioane de lei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul tragic s-a petrecut vineri, 6 noiembrie, în jurul orei 12:00, pe șantierul autostrăzii Chiribiș-Suplacu de Barcău.