O compilaţie de accidente haioase a fost pusă pe youtube, de la căderi dureroase la trucuri nereuşite. Dacă unii au eşuat din greşeală alţi şi-au căutat-o cu mâna lor, iar prostia se plăteşte tot timpul.
ORADEA - Termocentrala CET II, care a funcţionat pe cărbune, a fost închisă în 1994. În ultimii ani Termoelectrica a organizat opt licitaţii pentru vânzarea CET II, scăzând progresiv oferta iniţială de circa 50 de milioane de euro, dar fără a găsi cumpărător.
Ministrul Dezvoltării Regionale,Vasile Blaga, a fost vineri la Marghita, la invitaţia şi insistenţele primarului Dorel Talpoş. Intenţia primarului de Marghita a fost aceea de a-l convinge pe ministru de necesitatea unor investiţii în municipiul pe care îl conduce. Şi cum o putea face mai bine decât la faţa locului?
Joi au fost afişate rezulatele contestaţiilor depuse de candidaţii la bacalaureat.
Comisia de Disciplină din cadrul LPF a decis, miercuri, să retrogradeze formaţia FC Argeş din primul eşalon, ca urmare a scandalului de corupţie în care este implicat patronul său, Cornel Penescu, acuzat că a mituit mai mulţi arbitri pentru a avantaja echipa din Trivale, menţionează Newsin.
powered by Surfing Waves
România
O casă, un apartament sau un teren poate rămâne ani întregi pe numele unei persoane decedate dacă moștenitorii nu au deschis succesiunea.
România
Comisiile juridică și de constituționalitate ale Camerei Deputaților, reunite luni, au dat raport favorabil propunerii legislative pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, proiect reexaminat în urma unor decizii ale Curții Constituționale.
România
Accidentele, depășirile periculoase, șoferii agresivi și alte incidente din trafic ajung tot mai des să fie surprinse de camere de bord sau de telefoane.
România
O decizie privind nivelul salariului minim nu poate fi luată în acest moment, termenul pentru prezentarea raportului care va fundamenta nivelul acestuia fiind 20 octombrie, a declarat marți ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru, în contextul protestului organizat de sindicate în fața ministerului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 26 august.
BIHON Sport local
Redacția Bihon.ro a fost contactată recent de părinții a două poloiste orădene - Sara Dumitru și Francesca Sîvu - care și-au exprimat indignarea cu privire la tratamentul la care sunt supuse fiicele lor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Decizia Primăriei Oradea de a amâna cu aproximativ o oră aprinderea iluminatului public a declanșat un val de nemulțumiri în mediul online.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii bihoreni au fost mobilizați în cursul după - amiezii zilei de marți, 25 august pentru stingerea a trei incendii de pădure, care se manifestă în Valea lui Mihai, Corbești și Șauaieu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 41 de ani, din județul Mureș, a fost condamnat, marți, de Judecătoria Oradea la 4 ani, 2 luni şi 16 zile închisoare într-un dosar în care a fost anchetat pentru că a amenințat-o cu moartea pe o procuroare care l-a cercetat anterior pentru furt.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Întreruperea furnizării apei calde se va face începând de miercuri, 26 august, ora 8:00.