Lucrări celebre compuse de doi dintre cei mai mari compozitori francezi de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX propune Filarmonica din Timişoara astă-seară, în concertul simfonic care o readuce în oraşul natal pe una dintre cele mai talentate exponente ale noii generaţii de muzicieni formate de şcoala timişoreană.
Colaborarea Colegiului Tehnic „C-tin Brâncuşi” cu centrul de formare profesională „Compagnons du Devoir” din Franţa a ajuns în al V-lea an de parteneriat. Astfel, Colegiul „Brâncuşi” găzduieşte o duzină de elevi francezi însoţiţi de coordonatorul de practică şi reprezentantul centrului profesional.
Majoritatea francezilor (48 la sută) sunt de acord cu expulzarea romilor către ţările lor de origine, potrivit unui sondaj realizat de institutul CSA şi publicat joi de Le Parisien, în ediţia electronică.
O echipă de experți francezi a fost cooptată de către Consiliul Județean Bihor pentru a se alătura eforturilor specialiștilor români în vederea studierii și a valorificării mediului carstic bihorean.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Intervenția care a durat 9 ore s-a desfășurat în cursul nopții de joi spre vineri, 6 - 7 august.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Serviciul Județean Salvamont Salvaspeo Bihor atrage atenția turiștilor care aleg traseele montane în această perioadă asupra unui pericol tot mai prezent: viespile.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Centrul Oradiei va găzdui sâmbătă, 8 august, parada atelajelor cu cai campioni, evenimentul reprezentând preambulul Campionatului European de Atelaje Oșorhei U25, Copii și Juniori, programat în perioada 11–16 august 2026 la Baza Hipică Oșorhei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a hotărât punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile, din 3 august până pe 1 octombrie, în cazul lui Adrian Lingurar, orădeanul de 36 de ani acuzat că ar fi încercat să racoleze doi minori cu care voia să întrețină relații intime.
Cultură
La concurs vor participa tineri instrumentiști din Bihor, cu vârste între 12 și 24 de ani, selectați în urma unei preselecții.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministerul Mediului pregătește investiții de 10 milioane de euro pentru protejarea biodiversității din România, prin două proiecte finanțate din Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027.
Cultură
Atelierul organizat de Muzeul Ţării Crişurilor este dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani.
FC Bihor
Sâmbătă, de la ora 11:00, FC Bihor joacă în deplasare la Concordia Chiajna. Meciul va fi televizat la Digi Sport și Prima Sport.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări pentru județul Bihor.