Contribuie la repunerea României pe lista destinaţiilor celor mai căutate de către turiştii polonezi.
Un nou acord de colaborare româno-german, în sprijinul IMM-urilor, marca UNPR a fost semnat în Germania.
Născut lângă Satu Mare, având investiţii de miliarde de euro atât în Ungaria, cât şi în România, Serbia, Croaţia, Bulgaria, Polonia, Demján Sándor a fost o figură emblematică a sectorului privat maghiar, dar şi din Estul Europei.
52.000 de companii vor face parte din această alianţă şi vor avea o platformă de comunicare comună.
powered by Surfing Waves
România
PNL ar putea susține un Guvern cu un profil tehnocrat dacă acesta va avea majoritate parlamentară și dacă vine cu un program care să păstreze linia de a controla cheltuielile statului, de a reduce deficitele, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După ce România a devenit campioana scumpirilor la motorină din Uniunea Europeană, unele benzinării au redus vineri, 7 august, prețurile carburanților cu 20 de bani pe litru. Chiar și după această ieftinire, prețurile rămân ridicate, iar în Oradea motorina ajunge în unele stații la 10,83 lei/litru.
BIHON Sport local
CSU Oradea pregătește noul sezon de Superligă cu cel mai tânăr staff tehnic și cea mai tânără echipă
Echipa de polo a Clubului Sportiv Universitar Oradea a început de joi antrenamentele pentru sezonul 2026/2027.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Intervenția care a durat 9 ore s-a desfășurat în cursul nopții de joi spre vineri, 6 - 7 august.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Serviciul Județean Salvamont Salvaspeo Bihor atrage atenția turiștilor care aleg traseele montane în această perioadă asupra unui pericol tot mai prezent: viespile.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Centrul Oradiei va găzdui sâmbătă, 8 august, parada atelajelor cu cai campioni, evenimentul reprezentând preambulul Campionatului European de Atelaje Oșorhei U25, Copii și Juniori, programat în perioada 11–16 august 2026 la Baza Hipică Oșorhei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a hotărât punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile, din 3 august până pe 1 octombrie, în cazul lui Adrian Lingurar, orădeanul de 36 de ani acuzat că ar fi încercat să racoleze doi minori cu care voia să întrețină relații intime.
Cultură
La concurs vor participa tineri instrumentiști din Bihor, cu vârste între 12 și 24 de ani, selectați în urma unei preselecții.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministerul Mediului pregătește investiții de 10 milioane de euro pentru protejarea biodiversității din România, prin două proiecte finanțate din Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027.
Cultură
Atelierul organizat de Muzeul Ţării Crişurilor este dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani.