După ce orădeanul Florin Covaci este judecat în libertate pentru înjunghierea controlorului Ioan Martin, iată că agresorul unui alt angajat OTL a scăpat chiar fără a mai fi trimis în judecată.
ORADEA- Turneul de tenis dotat cu Trofeul Gavella Oradea 2009, contând pentru circuitul naţional „futures” al României, se află în desfăşurare la Complexul CS Voinţa.
ORADEA - Agricultura Uniunii Europene e zguduită de scandalul subvenţiilor. Conform www.capital.ro „într-un top al ţărilor europene din care provin companii cărora li s-au repartizat, pentru anul 2008, subvenţii de un milion de euro sau mai mult, realizat de Farmsubsidy.org, România ocupă a noua poziţie, având 13 astfel de beneficiari.
ORADEA - Grupul consilierilor locali ai PDL au încercat să introducă pe ordinea de zi a şedinţei Legislativului local de joi o nouă iniţiativă, menită să pună beţe-n roţile Executivului liberalo-udemerist.
ORADEA - Criza economică începe să se facă simţită şi la nivelul firmelor din judeţul Bihor. Pentru luna ianuarie şi februarie 2009, nu mai puţin de 18 agenţi economici au anunţat concedierea pe perioadă temporară sau definitivă a peste 700 de angajaţi, potrivit datelor furnizate de AJOFM Bihor.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Sânmartin se va extinde producția proprie de energie electrică, după ce primul parc fotovoltaic, construit în satul Cordău, a început să reducă facturile administrației locale.
Economic
Instituțiile publice din România ar putea beneficia de verificări suplimentare de securitate cibernetică, iar persoanele care descoperă vulnerabilități în sistemele informatice ale statului ar putea primi recompense financiare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei doi bărbați implicați în vara acestui an într-o tâlhărie petrecută pe bulevardul Dacia, din Oradea, au fost condamnați în mod diferit de către instanța de judecată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prima campanie gratuită de sterilizare și microcipare a câinilor, organizată de Primăria Valea lui Mihai, s-a încheiat, iar aproape 30 de animale au trecut prin mâinile specialiștilor.
Cultură
Spectacolul „Moka” | „A Haza Sólymai” este o coproducţie a celor două teatre orădene: Teatrul Regina Maria şi Teatrul Szigligeti.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Miros de cârnați proaspeți, caltaboși, toroș aburind și pălincă tradițională, dar și o competiție strânsă între echipele participante. A doua zi a festivalului-concurs „D’ale porcului - Toroș&Maioș Fest”, desfășurat în Băile Felix, a adunat sute de vizitatori, dornici să descopere gusturile autentice ale bucătăriei tradiționale.
Stiri Inter(Nationale)
Cinci persoane au murit, iar cel puțin 12 au fost rănite, printre acestea aflându-se și polițiști, după ce un bărbat a deschis focul sâmbătă, 7 noiembrie, în centrul istoric al orașului Cracovia, din Polonia.
BIHON Sport local
Sâmbătă au avut loc ultimele trei partide din etapa a 12-a a Ligii 3, Seria 8. Crișul Sântandrei a terminat la egalitate în deplasare cu Unirea Tășnad, scor 1-1, iar Transilvania Sport Academy a pierdut pe teren propriu cu Sănătatea Cluj, scor 0-1.
FC Bihor
Conferința de presă de după meciul FC Bihor - CSM Slatina, încheiat cu scorul de 0-1, i-a avut ca protagoniști pe antrenorii celor două echipe, Erik Lincar, respectiv Adrian Dulcea.
1
Cultură
Lucrarea „Midnight Walk at Moskovits Palace”, prezentată în primăvară la Sinagoga Neologă Sion din Oradea, expusă la Galleria della Biblioteca Angelica din Roma.
FC Bihor
CSM Slatina i-a produs echipei noastre primul eșec de acasă, după un meci încrâncenat, în care FC Bihor nu s-a regăsit deloc, cu toate eforturile depuse.