Klaus Iohannis participă, marţi, la şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în care va fi prezentat Raportul de activitate al instituţiei pe 2014 şi va fi aleasă noua conducere a CSM.
Preşedintele Klaus Iohannis va avea în primele luni ale anului vizite oficiale la Bruxelles, Chişinău, Berlin şi Paris, pregătindu-se „un profil extern al preşedintelui”, a declarat, luni, prim-vicepreşedintele PNL Mihai Ungureanu, consilier personal al şefului statului.
Administraţia Prezidenţială a precizat, luni, prin intermediul unui comunicat de presă, că la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis, luni şi marţi au loc, la Palatul Cotroceni, o serie de întâlniri ale şefului statului cu miniştrii Gabriel Oprea, Mircea Duşa şi Bogdan Aurescu.
Klaus Iohannis, Victor Ponta sau Traian Băsescu sunt câțiva dintre politicienii care au postat mesaje pe Facebook pentru simpatizanții lor în preajma Crăciunului.
În topul căutărilor românilor pe Google în 2014 se află Halep, Cupa Mondială/ World Cup, Nymphomaniac, diaspora şi Ebola. Căutările pe Google evidențiază evenimentele majore ale anului.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de 6 noiembrie, la ora 18:12, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, că pe D.N. 76, în localitatea Ceica, s-a produs un accident rutier.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a anunțat trimiterea în judecată a lui Szilárd István Kovács, un bărbat de 49 de ani, din Marghita, inculpat într-un dosar de evaziune fiscală și delapidare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Patru persoane au ajuns la spital, sâmbătă dimineața, 7 noiembrie, în urma unui accident rutier produs pe un pasaj de pe centura Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a dispus, vineri, achitarea agentei Camelia Erdei pentru acuzația de acces ilegal la un sistem informatic, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.
1
Cultură
Nu o listă care să te facă cult, ci una care „îți schimbă viața complet”. Aceasta este miza celor 111 titluri propuse de Gabriel Liiceanu vineri seara, în cadrul Bookfest Oradea, în conferința „Cărțile care ne-au făcut oameni”, desfășurată în Cafeneaua literară a Bibliotecii Județene „Gheorghe Şincai” Bihor.
1
Economic
România trebuie să își dezvolte piața de capital, să atragă mai mulți investitori și să încurajeze companiile să utilizeze bursa ca sursă de finanțare. Este unul dintre principalele mesaje transmise de președintele ASF în cadrul Concordia Summit 2026, eveniment dedicat provocărilor și oportunităților economiei românești.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un conducător auto care a fost sancționat pentru că ar fi circulat cu anvelope uzate peste limita admisă a obținut la Judecătoria Beiuș anularea amenzii care i-a fost aplicată.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Locuitorii satului Goila, din comuna Căbești, vor beneficia de un sistem de canalizare care va fi realizat cu o investiție de aproape 5,9 milioane de lei.
2
Economic
Românii care lucrează temporar în alte state europene, dar și companiile care trimit angajați peste graniță, vor trebui să țină cont de noile reguli privind asigurările sociale.
Economic
Discursul public despre turismul actual din Bihor dar și la nivel de țară, oscilează între două extreme. Pe de o parte entuziasmul etern al românilor („avem o țară atât de frumoasă”, „avem Băile Felix, Oradea Art Nouveau, Padișul”) și pe de altă parte, resemnarea („turismul nu merge pentru că oamenii nu au bani”, „este criză economică”, „așa este peste tot în acest moment”).
3