Agenția de Dezvoltare Locală Oradea a finalizat o nouă procedură de negociere directă pentru o investiție de 5,1 milioane de euro care va fi realizată de compania WDP Development în Parcul Industrial II de pe strada Ogorului.
Un instantaneu inedit a fost surprins de un şofer, miercuri, 22 februarie 2017 pe Şoseaua Borşului, în jurul orei 11:00.
Parcul industrial dorit la Tileagd are actele în regulă şi se fac paşi înainte. Beiuşul şi Săcueniul sunt în urmă.
Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea şi-a prezentat priorităţile pentru anul acesta.
Titulatura dobândită de Consiliul Judeţean pentru terenul din Tileagd e valabilă 25 de ani.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de ploi pentru mai multe regiuni din țară, valabilă de miercuri, 11 noiembrie, de la ora 22:00, până joi, 12 noiembrie, la aceeași oră.
Economic
Ministerul Energiei pregătește o nouă schemă de sprijin pentru românii cu venituri reduse, care ar putea fi aplicată începând cu 1 ianuarie 2027.
Educație
Studenții care plătesc taxe de școlarizare ar putea avea din nou acces la bursele sociale finanțate de stat, dacă autoritățile acceptă solicitarea Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Situație revoltătoare la Dumbrava, în județul Bihor. Un bărbat cu probleme de sănătate, din comuna Adămuș, județul Mureș, a fost adus marți seara la Viorel Pașca chiar de către Poliția Locală, la solicitarea autorităților din comună.
Mapamond
Un cetățean român a fost reținut de autoritățile bulgare în urma celor două accidente în lanț produse pe autostrada Trakia, în care au fost implicate 86 de autovehicule.
România
Jurnalistul Ovidiu Vanghele, reprezentant al Centrului de Investigații Media, a revenit miercuri dimineață cu explicații după incidentul de la conferința de presă susținută de președintele Nicușor Dan.
România
În cadrul conferinței de presă susținute marți seară, 10 noiembrie, la Palatul Cotroceni, președintele Nicușor Dan a vorbit pe larg despre situația economică a României, deficitul bugetar și necesitatea unei discipline financiare stricte.
Economic
Un apartament în care nu locuiește nimeni poate genera în continuare cheltuieli lunare. Chiar dacă proprietarul nu consumă apă și nu folosește liftul, anumite sume de pe lista de întreținere rămân obligatorii. Există însă și costuri de la care poate solicita scutirea, dacă respectă condițiile prevăzute de lege.
Economic
Românii care primesc amenzi și consideră că au fost sancționați fără motiv pot solicita anularea acestora în instanță. Nu este însă suficient să susțină că agentul constatator a greșit.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Persoanele de peste 65 de ani, dar și adulții mai tineri care suferă de anumite boli cronice pot beneficia de vaccinare antipneumococică compensată integral.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 11 noiembrie.