Campania „Dependent de speranţă – Închisoarea nu este capăt de drum” a ajuns la final.
35 de deţinuţi au aflat, unii pentru prima oară, date despre evenimentele istorice de la 1 decembrie 1918.
Şefii Penitenciarului de Maximă Siguranţă Oradea s-au întâlnit miercuri cu colaboratorii lor externi care asigură asistența religioasă a persoanelor private de libertate încarceraţi aici.
La începutul acestei săptămâni, un număr de 71 de persoane private de libertate desemnate ca şi responsabili (delegaţi) de cameră din Penitenciarul Oradea, au participat la dezbaterea/informarea preventivă, având ca tematică „Riscuri şi Mod de Comportare în Situaţii de Urgenţă”.
Mai mulţi profesori americani experţi în psihologie şi probaţiune, printre care şi profesorul Howard Kassinove, reputat specialist în managementul furiei, au vizitat luni Penitenciarul de Maximă Siguranţă de la Oradea.
powered by Surfing Waves
Educație
Aproape 3.800 de elevi vor susține, de luni 23 martie și până joi 27 martie, simularea examenului național de bacalaureat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul s-a produs duminică, 22 martie, în jurul orei 18:33, la ieșire din localitatea Uileacu de Criș, în direcția Aleșd.
Bihon CSM Oradea
Partida CSA Steaua - CSM Oradea va avea loc luni, 23 martie, cu începere de la ora 20:00, în cadrul ultimei etape din returul Superligii Naționale de polo.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul s-a produs duminică, 22 martie, în jurul orei 12:58.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul s-a produs duminică, 22 martie, în jurul orei 12.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier s-a produs duminică, 22 martie.
BIHON Sport local
Sâmbătă s-a desfășurat meciuri din play-off și play-out-ul din Liga 4 Bihor. Rezultate, marcatori și clasamente:
Jurnal Bihorean
O tânără mireasă introvertită din Oaș se confruntă în ziua nunții cu întrebarea: „Oare chiar vreau să mă mărit?”
BIHON Sport local
Asociația Județeană de Kempo Bihor a avut vineri Adunarea Generală Ordinară respectiv de Alegeri, pentru noul mandat de 4 ani (2026-2030).