Datele publicate marţi, 6 septembrie, de Eurostat arată că România se plasează pe primul loc în Uniunea Europeană la creşterea produsului intern brut (PIB) în trimestrul II, faţă de trimestrul I, date ajustate sezonier, cu 1,5%.
România se află pe cai mari în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte creşterea economică pe trimestrul doi din 2016, având o creştere economică în trimestrul II de 1,5%.
powered by Surfing Waves
România
În 2026, sistemul de sancțiuni din România a fost recalibrat astfel încât încălcarea legii să aibă efecte financiare semnificative, atât pentru persoane fizice, cât și pentru companii.
România
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a propus ca șoferii cărora le-a fost suspendat permisul și care depun contestație să nu mai poată conduce pe perioada judecății.
România
'Băieții deștepți', în mare parte, au blocat sistemul energetic prin investiții de tip speculativ, a declarat, vineri, prim-ministrul Ilie Bolojan, care a subliniat că este nevoie de modificări de regulamente care să nu mai permită astfel de lucruri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Activitatea Comisiei Municipale de Urbanism și Amenajarea Teritoriului a cunoscut în 2025 un volum consistent de lucru, fiind analizate 3.975 de documentații, dintre care 2.499 au reprezentat solicitări efective discutate în ședințele comisiei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La conferința de presă organizată în 13 februarie, dedicată bilanțului Direcției Arhitect Șef din cadrul Primăriei Oradea pe 2025, arhitectul-șef Radu Fortiș, alături de viceprimarul Teofil Filimon, a prezentat o radiografie detaliată a activității dintr-un an care a adus atât ajustări pe piața construcțiilor, cât și o consolidare a instrumentelor de planificare urbană.
România
Un puternic incendiu a cuprins vineri după-amiază mai multe mașini pe Bulevardul Constructorilor din Sectorul 6 al Capitalei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Expoziția va putea fi vizitată gratuit, în perioada 21– 25 februarie 2026.
BIHON Sport local
Plecat de la FC Bihor la Player București, atacantul orădean Raul Andrei Paul s-a transferat în această iarnă la Rapid București.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Direcția Arhitectului Șef din cadrul Primăriei Municipiului Oradea a intrat într-o etapă pe care arhitectul șef Radu Fortiș o descrie drept decisivă pentru modernizarea administrației: trecerea integrală în mediul digital a fluxurilor de urbanism, de la certificatele de urbanism până la activitatea Comisiei de Urbanism și, în perspectivă, la autorizațiile de construire.
BIHON Sport local
Sportiva Sara Maria Gherdan, legitimată la CS Sănătatea Oradea, s-a situat pe primul loc la categoria de vârstă 10 ani a turneului național de la Timișoara, dotat cu Cupa Laguna Sport.