Deși Educația este singurul minister căruia legea îi promite aproape 6% din PIB, România nu a respectat acest angajament niciodată. Într-un sistem aflat la coada tuturor clasamentelor internaționale, școala pare că există doar pentru a avea pe cine se da vina pentru problemele sociale, în timp ce politicienii se limitează la declarații și promisiuni fără acoperire. Primele măsuri ale guvernului Bolojan au lovit tot în Educație și în profesori, întărind această realitate.
Venit în Bihor pentru a căuta exemple de bună practică în ceea ce privește învățământul rural, ministrul Daniel David a declarat că din învățământ nu vor fi dați afară oameni și nici salariile nu vor scădea pentru că măsurile necesare pentru a se face economii au fost deja luate.
powered by Surfing Waves

Cultură

Adrian Ordean își lansează cartea „După ani și ani. Povestiri din spatele scenei”, cu concert Compact, la Tipografia de Idei
Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal vă invită la lansarea cărții După ani și ani. Povestiri din spatele scenei, autor Adrian Ordean, și la un moment artistic cu trupa acestuia, COMPACT.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Trei guri de vișinată la volan, după o extracție dentară. „Pacientul” a primit închisoare cu suspendare
Polițiștii rutieri s-au obișnuit să primească tot felul de explicații de la șoferii pe care îi opresc pentru control și îi depistează sub influența alcoolului.

Economic

Aproape 500 de fermieri din Bihor, în controlul APIA înainte de plata subvențiilor din 2026
Fermierii din Bihor intră în controlul APIA. Aproape 500 de exploatații din sectorul vegetal vor fi verificate în Campania 2026.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Întrerupere parțială pentru alimentare cu apă în localitatea Ceișoara

BIHON CAO

Seceta și canicula pun presiune pe rețea. Compania de Apă Oradea avertizează asupra consumului excesiv

BIHON CAO

Întrerupere alimentare cu apă în Oradea, str. Pelicanului

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Festivalul Sarmalelor continuă la Salonta: Primăria preia organizarea ediției din 2026
Festivalul Sarmalelor va avea loc și în acest an la Salonta, în prima duminică din luna septembrie, după ce Primăria a decis să preia organizarea evenimentului.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Capelă mortuară și cimitir pentru toate confesiunile din comuna Bulz
Primăria Bulz continuă demersurile pentru realizarea unei capele mortuare publice, investiție care va fi completată cu amenajarea unui cimitir public destinat tuturor confesiunilor religioase.

Economic

O șansă pentru cei care nu mai fac față datoriilor: condițiile care trebuie îndeplinite
După mai bine de 11 ani de la adoptarea Legii nr. 151/2015 privind insolvența persoanei fizice, mecanismul destinat celor care nu își mai pot achita datoriile continuă să fie utilizat rar.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Hotărâre finală în cazul crimei de pe Oneștilor. Una dintre inculpate a scăpat de închisoarea pe viață
Roxana Alexandra Gal, una dintre cele două femei acuzate de uciderea, în iunie 2024, a unei tinere de 31 de ani, Henrietta Toth, al cărei cadavru a fost găsit într-un geamantan, pe pe Strada Oneștilor, din Oradea, a scăpat de condamnarea la închisoare pe viață, dictată de Tribunalul Bihor.

FC Bihor

FC Bihor își consolidează lotul. Echipa orădeană a transferat un mijlocaș sloven
FC Bihor a anunțat joi transferul jucătorului Nik Jermol, de la ND Primorje Ajdovščina (Slovenia).

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Oradea Pride ajunge în atenția Consiliului Europei. Comisarul pentru drepturile omului: „Sunt îngrijorat. Autoritățile să asigure un traseu”
Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Michael O’Flaherty, și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu informațiile potrivit cărora ediția din acest an a Oradea Pride ar putea fi din nou blocată de autoritățile locale.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Istoricul și profesorul universitar Blaga Mihoc a decedat la vârsta de 83 de ani
 Anunțul a fost făcut vineri, 17 iulie de Episcopia Greco-Catolică de Oradea, care a adus un omagiu celui care și-a dedicat activitatea cercetării istoriei și recuperării memoriei Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Fostul director al școlii din Aușeu, Adrian Botici, nu scapă de arest. Măsura preventivă a fost prelungită a doua oară
Judecătoria Oradea a admis o cerere a Parchetului Bihor și a hotărât să prelungească, pentru a doua oară, cu 30 de zile, măsura arestului preventiv în cazul fostului director al școlii gimnaziale din Aușeu, Adrian Botici, cercetat într-un dosar de agresiune sexuală asupra a trei minori cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani.