Pălinca românească este foarte apreciată de personalităţi cunoscute de peste ocean, printre aceştia fiind Arnold Schwarzenegger sau fostul primar al New Yorkului Rudolph Giuliani, dar şi şefi de stat şi reprezentanţi de la Casa Albă.
Ziua de lucru pentru doi lucrători dintr-un depozit a fost una de coşmar. Unul dintre şoferii unui elevator loveşte o stivă de cutii, care se prăbuşeşete. Dar când e să meargă prost, totul merge prost, se mai dărâmă încă o stivă.
powered by Surfing Waves
Situație complicată în comuna Girișu de Criș, unde mai multe obiective publice esențiale - căminul cultural, stadionul comunal și puntea pietonală peste Crișul Repede din Tărian se află într-o stare avansată de degradare, dar nu pot fi reabilitate dintr-un motiv simplu și grav: nu sunt intabulate.
Primăria comunei Aștileu continuă programul anual de modernizare a infrastructurii rutiere, printr-un nou proiect de asfaltare a mai multor drumuri comunale.
Printre sutele de persoane care s-au recules vineri la sicriul lui Emeric Ienei la Stadionul Iuliu Bodola s-a numărat și Gavril Pele Balint, fotbalistul care a lucrat cu nea Imi la Steaua și echipa națională.
Până la jumătatea lunii ianuarie 2026, liceele din România se pot înscrie într-un program național care le va permite să își adapteze programa școlară la particularităților copiilor pe care îi are.
Andrei Marozsan, profesorul din Curtuișeni trimis în judecată pentru agresiune sexuală și viol asupra unei eleve de 14 ani, a solicitat Judecătoriei Marghita să fie eliberat din Penitenciarul Oradea și să înlocuiască măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu.
Guvernul a decis diminuarea numărului de muncitori din afara Uniunii Europene care pot lucra în România în anul 2026. Noua cotă a fost stabilită la 90.000 de permise de muncă, potrivit hotărârii adoptate în cadrul Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social.
Curtea de Apel Oradea a menținut, printr-o hotărâre definitivă dată vineri, pedepsele cu executare pronunțate în cazul a trei orădeni – o femeie și doi bărbați – judecați într-un dosar de trafic de droguri și efectuare de operațiuni cu produse psihoactive.
„A fost o căldură în vocea Brianei care m-a inspirat”, a spus antrenorul Tudor Chirilă.
După o pauză de mai bine de două săptămâni, Divizia A de handbal masculin se reia sâmbătă, 8 noiembrie, cu etapa a 7-a ultima din tur.
CSM CSU Raiffeisen Oradea dispută sâmbătă, 8 noiembrie, meciul de pe teren propriu cu Rapid București, din etapa a 8-a a Ligii Naționale de baschet masculin.
Polițiștii din Biharia l-au ridicat joi pe un minor de 17 ani, din comuna Sâniob, în cazul căruia Curtea de Apel Oradea a menținut pedeapsa internării pe o perioadă de 2 ani și 6 luni într-un centru de detenție pentru tentativă de omor.