Conform unei directive europene Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) trebuie să pună pe site toate subvențiile pe care le încasează fiecare fermier cu cuantumurile aferente anului de cerere 2015, sume detaliate pe fiecare schemă de sprijin în parte.
Crescătorii de animale care „pică” la controlul APIA trebuie să țină cont de o serie de reguli care trebuie respectate.
Mai mulţi fermieri s-au strâns, miercuri, în faţa Palatului Parlamentului pentru un protest.
1.250 de euro pe an este schema simplificată pentru micii fermieri. Singurul an în care putea fi accesată schema de plată a fost 2015.
Fermierii care plusează numărul oilor pe hârtie, ar putea rămâne fără o parte consistentă din ajutoarele naționale tranzitorii (ANT) sau chiar să fie excluși de la plată.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în cadrul ședinței ordinare din 25 iunie, noul regulament privind înscrierea comercianților la evenimentele publice organizate sau co-organizate de Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Fostul agent de Poliție de Frontieră Alexandru Marius Dulău, cercetat de Parchetul Bihor într-un dosar de luare de mită, a admis că a comis faptele de care a fost acuzat și a încheiat un acord de procurorul de caz din cadrul Parchetului Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Notarul orădean Dan Dumitru Ogășanu a primit, joi, un avertisment din partea unui complet al Curții de Apel Oradea, care a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei într-un dosar în care acesta a fost inculpat pentru fals intelectual şi complicitate la uz de fals.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La solicitarea Direcției Poliției Locale, consilierii locali orădeni au aprobat două modificări la regulamentul privind funcționarea sălilor de jocuri pe raza municipiului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au votat mai multe modificări la Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților în zone publice, aprobat prin HCL nr. 48/2025.
1
Educație
Pentru a asigura continuitatea actului educațional și îngrijirea copiilor în condiții optime, unitățile de învățământ preșcolar vor funcționa prin alternanță în lunile iunie, iulie și august.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Având în vedere prognozele meteorologice de temperaturi atmosferice extreme (valori de peste 37 grade Celsius) pentru zilele următoare, Direcția de Sănătate Publică Bihor face mai multe recomandări pentru a evita problemele cauzate de caniculă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ședința ordinară din 25 iunie, Consiliul Local Oradea a aprobat achiziționarea unui imobil situat pe strada Traian Blajovici nr. 10B, o etapă necesară pentru asigurarea unei părți din amplasamentul viitorului stadion care va fi construit în zona delimitată de străzile Făgărașului și Traian Blajovici, Liceul cu Program Sportiv „Bihorul” și Grădina Zoologică.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Există locuri în care timpul se dilată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința din 25 iunie, cumpărarea unui apartament situat în Piața Rahovei nr. 3 pentru suma de 126.250 de euro.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cursa care vine de la Roma are programată aterizarea la ora 9:25, iar cursa de Dortumund este așteptată la ora 14:40, conform datelor disponibile pe site-ul Aeroportului.
1