Struguri, ulcele de vin, muzică şi o „cifră magică” decretată de Tudor Creţu: 108. Aşa a început, luni seara, aniversarea Bibliotecii Judeţene Timiş, în Bastionul Cetăţii.
Din 193 de elevi înscrişi la cursurile de seral de la Colegiul Valeriu Branişte Timişoara, miercuri, 17 octombrie, între orele 8-9, lipseau 155. Verificările inspectorilor de la Inspectoratul Şcolar Timiş arată că elevii timişeni lipsesc pe capete de la şcoală.
Doi bărbați din Timiș au fost prinși de polițiști în timp ce transportau lemne pentru iarnă și nu aveau actele de proveniență a mărfii. Cei doi au fost prinși în noaptea de sâmbătă spre duminică în zona localității Coșteiu. Mai mult, unul dintre șoferi nu avea nici permis de conducere.
Patru persoane au fost rănite în urma unui accident produs din cauza neatenției la volan. În timpul unei depășiri, șoferul unui autoturism nu a păstrat o distanța laterala suficient de mare și a acroșat autovehiculul pe care îl depășea, acesta răsturnâdu-se. Șoferul teribilist este acum cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.
Weekend-ul automobilistic din Timiş a fost inaugurat sâmbătă, la Diniaş, de cea de-a treia etapă a Campionatului Naţional de rally-cross. O etapă a surprizelor pentru că marii câştigători ai zilei au fost doi juniori, învingători în faţa piloţilor experimentaţi.
powered by Surfing Waves
România
Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a schimbat procedura prin care persoanele private de libertate pot obține recompense pentru participarea la activități educative, muncă sau programe de reintegrare socială.
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea va susține în următoarele zile două partide foarte importante pentru parcursul echipei, ambele la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 5 noiembrie.
Economic
Românii care au avut sau au credite cu dobândă variabilă calculată în funcție de ROBOR ar putea avea la dispoziție o procedură specială pentru recuperarea sumelor plătite în plus către bănci, dacă se dovedește că au fost afectați de practici anticoncurențiale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Românii care sperau să călătorească în Statele Unite fără viză mai au de așteptat.
România
Noi reguli pentru motocicliști, conducătorii de mopede și bicicliști intră în vigoare vineri, 6 noiembrie 2026, după publicarea în Monitorul Oficial a Legii nr. 207/2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În urma verificărilor efectuate în subteranul Minei Băița în cursul zilei de 4 noiembrie, prefectului Emilian Pavel i-a fost trimis raportul tehnic întocmit de grupul de lucru constituit prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 10/03.11.2026, se menționează într-un comunicat postat pe pagina de socializare a Instituției Prefectului Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Destinația Oradea este promovată în cadrul standului național al României alături de alți 35 de coexpozanți din țară.
Educație
Douăzeci de organizații neguvernamentale le-au prezentat tinerilor oportunități de voluntariat, de la sprijinirea persoanelor aflate în dificultate până la cercetășie și implicarea în organizații studențești.
Cultură
Pentru înscriere, participanții trebuie să completeze formularul online disponibil pe site-ul evenimentului.
România
Șase magazine din România au fost afectate de un atac cibernetic care a vizat sistemele de control ale instalațiilor frigorifice.