Prima echipă bihoreană care debutează oficial în sezonul 2019/2020 este CSC Sânmartin. Promovată în Liga a III-a, dar şi câştigătoare a fazei judeţene a Cupei României, echipa pregătită de Călin Cheregi şi-a aflat vineri, 19 iulie, adversara din primul tur al fazei naţionale a „competiţiei surprizelor”.
CSC Sânmartin s-a deplasat sâmbătă la Tăşnad pentru jocul de verificare cu Unirea, formaţie clasată pe locul 9 în Liga 3, Seria 5.
Luceafărul Oradea a susținut sâmbătă ultimul test înainte de startul sezonului Ligii a II-a, programat în 4 august.
Echipa bihoreană a pierdut surprinzător cu 2-3 în faţa formaţiei de pe locul 10 în Liga 3, Seria 5.
powered by Surfing Waves
România
Compania aeriană Tarom se află într-un moment decisiv, pe fondul dificultăților persistente de ordin financiar și al întârzierilor în implementarea planului de restructurare agreat cu Comisia Europeană.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În data de 20 aprilie, Primăria Oradea organizează o serie de manifestări festive cu ocazia celebrării a 107 ani de la instaurarea administrației românești în Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Oradea, circulația pe strada Evreilor Deportați va fi închisă mai multe ore în noaptea de 17/18 aprilie, mai precis între ora 21:30 și ora 5:00.
România
Administrația Națională „Apele Române” respinge acuzațiile privind influențe politice în prioritizarea lucrărilor de prevenire a inundațiilor.
Cultură
Cei doi vin la Oradea lpentru a-și lansa volumele apărute în a doua jumătate a anului trecut la Casa de Editură Max Blecher.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Beiuș a revocat măsura controlului judiciar luat față de cei patru angajați ai Spitalului de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță din Ștei, acuzați de mai multe infracţiuni de supunere la rele tratamente şi purtare abuzivă față de pacienți ai unității sanitare.
România
Ministerul Economiei propune scăderea, la 10 salarii minime, a pragului de la care persoanele fizice cu datorii pot construi un plan clar pentru rambursarea debitelor, potrivit unui proiect aflat în procedura de avizare.
Cultură
Volumul „Acvariul şi alte câteva dovezi suplimentare” a apărut recent la Editura Humanitas.
România
Compania de stat CFR Marfă urmează să intre în faliment până la data de 31 mai 2026, potrivit unei declarații făcute joi de viceprim-ministrul Oana Gheorghiu, după ce aceasta a prezentat Guvernului un raport privind restructurarea companiilor de stat care înregistrează pierderi mari.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea invită toți cetățenii orașului să participe luni, 20 aprilie, la manifestările organizate cu ocazia celebrării a 107 ani de la instaurarea administrației românești în Oradea, un moment definitoriu în istoria locală și națională.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a anunțat că studenții ar putea beneficia de burse dacă se implică în activități extracurriculare, precum mentorarea colegilor din anul I aflați în risc de abandon universitar.