Loteria Română a acordat în luna ianuarie a acestui an 492.217 câştiguri, în valoare totală de 52.495.432 lei, la toate jocurile automatizate pe care le organizează, se arată într-un comunicat emis vineri de companie.
După ani de aşteptări, în această toamnă s-au reabilitat câteva tronsoane de drumuri naţionale: Biharia - Chiribiş, Aleşd - Şinteu, Uileac - Spinuş şi Săcueni - Suplac. Potrivit prefectului Gavrilă Ghilea, lucrările au costat 7,32 milioane de lei.
Marele premiu la extragerea Loto 6/49, de duminică, în valoare de peste 8,7 milioane euro, nu a fost câştigat, numerele extrase fiind 9, 41, 37, 36, 39 şi 49.
Pentru tragerea Loto 6/49 de duminică Compania Naţională Loteria Română estimează la categoria I un fond de câştiguri în valoare de peste 36,8 milioane lei, aproximativ 8,7 milioane euro, potrivit companiei.
Poliţiştii orădeni au continuat acţiunile pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi a infracţionalităţii stradale.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
La ultima repetiție înainte de play-off-ul din Liga 4 Bihor, liderul ACS Transilvania Sport Academy s-a duelat cu Progresul Pecica, echipă clasată pe locul 7 în Liga 3, Seria 7.
BIHON Sport local
Sâmbătă, Crișul Sântandrei și Bihorul Beiuș au făcut ultimele reglaje înainte se reluarea campionatului în Seria 8.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vernisajul va avea loc lângă Catedrala Greco-Catolică Sfântul Nicolae din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La recepţie a fost prezentat albumul „Pod cultural Japonia – România”, apărut în îngrijirea Editurii „Euro Foto Art”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Timp de 30 de ani, începând cu 1909, Ioan Buşiţia a fost un bun prieten și colaborator al renumitului compozitor maghiar Bartók Béla, pe care l-a însoțit în culegerea folclorului muzical bihorean.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Nu e necesar ca o mașină să circule cu viteză pentru a se produce o tragedie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Show-ul celor doi înseamnă glume, povestiri de viață, observații și perspective pline de umor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În centrul de comună Tinca și în satul aparținător Gurbediu există deja rețele de alimentare cu apă și canalizare, realizate prin investiții anterioare, finanțate din fonduri europene, guvernamentale și locale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul este dedicat în primul rând elevilor de liceu și profesorilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria comunei Lunca derulează proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere, prin investiții care vizează mai multe sate și care, potrivit administrației locale, vor schimba semnificativ condițiile de trafic din zonă.
România
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete spune că a luptat pentru ca în sistem să nu se facă tăieri de 10% dar că nu este de acord cu medicii care lucrează „la privat” în timpul programului pe care ar trebui să îl presteze spitalul public.