Cea de-a doua etapă a turneului de polo de la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” a adus încă o victorie pentru CSM Oradea, care a dispus categoric de Rapid București, cu scorul de 19-7 (5-0, 3-1, 5-2, 6-4). Partida a contat pentru turneul al doilea din cadrul Grupei 1-4 a Superligii Naționale de polo.