Ai rămas în inimile noastre şi îţi vom păstra vie amintirea chipului tău drag.
Te vor plânge mereu: soţia Veturia, copiii Gabriela şi Călin cu familiile.
PETRU GAVRILUŢ
Deşi timpul trece, ochii sunt plini de lacrimi, tristeţe şi durere de când ai pelcat de lângă noi, acum 2 ani, iubitul nostru soţ, tată, socru şi bunic, PETRU GAVRILUŢ.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Economic
Persoanele fizice care nu au prins finanțare în etapa anterioară a Programului Rabla Auto 2026 au o nouă șansă să obțină ecotichet pentru cumpărarea unei mașini noi.
1
România
Șoferii care se pregătesc pentru obținerea permisului de conducere categoria B ar putea avea parte de o schimbare importantă la examen.
1
Educație
Preșcolarii și elevii din familii dezavantajate ar putea primi și în anul școlar 2026-2027 câte 500 de lei pentru rechizite și alte produse necesare participării la cursuri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aflat în spatele gratiilor, unde execută o pedeapsă cu închisoarea pentru trafic de droguri și instigare la furt, un tânăr de 23 de ani, din satul bihorean Leheceni, a fost condamnat și într-un alt caz, în care a fost acuzat de furt de combustibil din rezervorul unui camion.
Economic
Banca Națională a României (BNR) se așteaptă ca inflația să rămână ridicată în acest an, chiar dacă pe termen mediu estimează o temperare a ritmului de creștere a prețurilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 25 august.
Citiți principiile noastre de moderare aici!