“Cooperarea ruso-chineză s-a transformat astăzi într-un factor-cheie pentru securitatea internaţională, fără de care este imposibil să luăm decizii importante în cadrul comunităţii internaţionale”, a declarat liderul rus în faţa studenţilor Universităţii din Beijing.
“Poate că această cooperare strategică nu este pe placul tuturor, dar ea răspunde intereselor popoarelor noastre şi intenţionăm să o consolidăm”, continuă Medvedev, subliniind că Moscova şi Beijingul vor dezvolta “proiecte economice comune”.
Preşedintele Rusiei încheie vizita de două zile efectuată în China, prima deplasare în străinătate de la începerea mandatului la 7 mai.
În cursul zilei de vineri, Dmitri Medvedev şi omologul chinez Hu Jintao au denunţat planul american de instalare a unor elemente antirachetă în Europa Centrală.
Lumea trebuie să accepte alianţa dintre Rusia şi China
Reactualizat la:
Noul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat sâmbătă că lumea trebuie să accepte alianţa dintre China şi Rusia, chiar dacă această cooperare nu le convine unora.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul s-a petrecut în după amiaza zilei de duminică, 15 noiembrie, pe centura Aleșd.
BIHON Sport local
Meciurile desfășurate în cadrul etapei cu numărul 11 nu au adus prea multe clarificări în ceea ce privește ocuparea locurilor în play-off, unde sunt sigure până acum Foresta Tileagd, CS Oșorhei dar și CAO, în cazul orădenilor rămânând de văzut poziția pe care vor încheia. Cu două etape înainte de final „atleticii” au 5 puncte avans față de locul 7 și 6 față de locul 8.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Nunta fiicei lui Ilie Bolojan, organizată sâmbătă la Oradea, a stârnit numeroase comentarii în presa centrală, după ce mai multe publicații au pus accentul pe presupusul lux al evenimentului și pe prețurile ținutelor purtate de invitați.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O firmă care efectua lucrări în Bihor s-a adresat Justiției după ce a primit o amendă de 40.000 de lei din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), pe motiv că tatăl patronului societății a fost găsit de inspectorii de muncă pe șantierul coordonat de fiul său.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un orădean de 21 de ani și un bărbat de 49 de ani, din Sălard, au fost arestați sâmbătă, de un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea, după ce au fost prinși la volan fără permis.
Economic
Firmele din România care utilizează autoturisme atât pentru activitatea profesională, cât și în interes personal, vor putea deduce în continuare doar 50% din TVA-ul aferent acestora. Consiliul Uniunii Europene a aprobat prelungirea măsurii până la 31 decembrie 2029, fără modificarea condițiilor actuale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!