Dar singurul lui moment de glorie? Este momentul în care campionul nu participă iar el ajunge în sfârşit pe locul întâi. Pentru el e inegalabilă senzaţia de a ridica premiul deasupra capului, de a se simţi pentru o clipă învingător deşi ştie că nu e mai bun, ştie că, de fapt, e o victorie falsă, de conjunctură. Toată lumea ştie. Dar strigătul de victorie e mai puternic decât toate frustrările de până atunci.
Unii au nevoie permanent de confirmări, au nevoie de cifre, de sondaje de opinie. Sunt convinşi că dacă se vor împăuna cu statistici şi tabele, dacă vor striga în gura mare „suntem cei mai buni” este argumentul suprem ca toţi ceilalţi să se lase convinşi că aşa este. Nu mai contează calitatea, credibilitatea, profesionalismul, obiectivitatea. Ca şi când capacitatea celorlalţi de a aprecia, de a-şi face o părere pertinentă, o alegere corectă ar fi nulă sau ar fi condiţionată de false repere fluturate cu ostentaţie.
E zvâcnirea celui care se află mereu „la o mustaţă de Salatieră”, vorba maestrului Toma Caragiu. Cei care se împăunează cu astfel de false victorii aruncă de fapt cu mingile în fileu. Satisfacţia de moment e iluzorie. Condiţia de clasat pe locuri inferioare o poţi depăşi doar prin efort susţinut şi fair-play. Sau cel puţin aşa ar trebui să fie într-o lume pe care ne-o dorim corectă, democratică, de bun-simţ şi pe care ar trebui să o construim cu toţii cu încăpăţânare. Nu pot să mă ghidez după minciuni şi himere, refuz să mă orientez după o scară falsă de valori. Nu vreau să fiu părtaşă la un joc murdar, cu zaruri măsluite. Adevărata bucurie a victoriei trebuie să vină după ce ai pus la bătaie talentul, munca şi inventivitatea, cu consecvenţă şi onestitate. Cei care consideră astfel de fraze sforăitoare sunt în cealaltă echipă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!