Părinţii investesc, nu statul!

Şi că ar trebui, chipurile, aceşti tineri care îşi caută un viitor mai bun dincolo de graniţe să plătească statului un fel de despăgubiri pentru investiţiile puse chipurile pe tavă.

Lucrurile stau total pe dos, doar că unii au impresia că dacă strigă mai tare şi de mai multe ori au şi dreptate.

Ce investeşte statul în copii şi tineri? De la grădiniţă sistemul de învăţământ de stat nu e gratuit ci întreţinut puternic de părinţi. Până şi produsele de igienă sunt cumpărate de părinţi.

Cum adică sistemul de învăţământ e gratuit când de ani buni de zile manualele sunt insuficiente pentru ca elevii să se pregătească îndeajuns pentru examene şi părinţii sunt cei care suportă culegerile şi caietele speciale!? Plus uniformele, rechizite, tot mai scumpe.

Sau să vorbim despre copiii dotaţi la vreun sport, pentru a căror evoluţie tot părinţii plătesc. Ştiu profesori care suferă fiindcă nu pot promova copii talentaţi din lipsă de bani alocaţi de sistem şi autoritatea locală. Sau să vorbim despre nenumăratele concursuri şcolare, tot pe banii părinţilor?
Ce anume oferă statul de spune că iese în pierdere când materia cenuşie pleacă din ţară? Laboratoarele unde fac practică studenţii? Păi unde aţi vrea să exerseze, pe câmp?

Eu aş invita politicienii şi reprezentanţii administraţiilor locale şi centrale să afle cam cât cheltuie părinţii de la înscrierea în creşă/grădiniţă şi până la terminarea unei facultăţi, barem a liceului, cu copiii lor. Şi atunci s-ar vedea că practic statul nu dă nimic gratis, deci nici nu are dreptul să îndrăznească să ameninţe tinerii că vor trebui să plătească înapoi investiţia făcută în ei.

În afară de învăţământul superior din Arme (Academia de Poliţie – de pildă) nu se poate vorbi de investiţie a statului în copii.. În schimb, se poate discuta de sumele uriaşe de bani pe care părinţii au, nu au, le scot anual, lunar, zi de zi, pentru a-şi ţine copiii la creşă, grădi, şcoală şi în facultăţi.
La Medicină, de pildă, căci aici e un punct vulnerabil, studenţii şi rezidenţii sunt obligaţi să îşi cumpere şi cărţi şi intrări la diferite cursuri de specializare şi perfecţionare, din banii lor. Li se reproşează că li se oferă, vezi Doamne, loc de practică în spitale. Păi unde să facă practică, la aprozar?
O singură posibilitate ar fi ca reprezentanţii statului să mai aibă tupeul să reproşeze tinerilor că au investit în ei: dacă recunosc faptul că sistemul de învăţământ de stat nu mai e gratuit ci privat. Cum ar fi să investească cu adevărat statul în copii: să cumpere cărţi şi culegeri pentru elevi şi studenţi, să le asigure hrană şi cazare celor din provincie, să îi susţină statul pe elevi în competiţiile de orice fel etc.

Până când părinţii sunt cei care „bagă” bani să-şi ţină copiii în grădi, şcoli şi facultăţi, statul nu are niciun drept să emită pretenţii sau constrângeri.