BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
România
Accidentele uşoare, rezolvate între şoferi din vara lui 2009

Accidentele uşoare, rezolvate între şoferi din vara lui 2009

la 13 November 2008 13:09
13 November 2008 13:09
<p>Formularul de constatare amiabilă de accident se înmânează concomitent cu poliţa de asigurare obligatorie. Dacă nu s-a ridicat la acel moment, se poate solicita mai târziu de la compania la care s-a încheiat asigurarea.</p>
Scris de IM:JURNAL_BIHOREAN - <p>Formularul de constatare amiabilă de accident se înmânează concomitent cu poliţa de asigurare obligatorie. Dacă nu s-a ridicat la acel moment, se poate solicita mai târziu de la compania la care s-a încheiat asigurarea.</p>

Trimite articolul

X

Constatarea amiabilă cu privire la poliţele obligatorii de asigurare pentru răspunderea civilă auto (RCA) va intra în vigoare cel mai probabil de la 1 iulie 2009, a declarat preşedin-tele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Angela Toncescu. În ce priveşte asigurările CASCO, Toncescu a spus că, începând cu 1 ianuarie 2009, deţinătorii de astfel de poliţe nu vor mai fi obligaţi să treacă pe la Poliţie pentru întocmirea actelor constatatoare în cazul accidentelor fără victime.

Constatarea amiabilă pentru accidentele rutiere uşoare presupune ca şoferii implicaţi în avarierea maşinilor să-şi rezolve problemele legate de daune prin înţelegere reciprocă şi prin intermediul societăţilor de asigurare unde au încheiat poliţe. Publicitate

„Nu există o limită în ceea ce priveşte valoarea despăgubirilor ce pot fi acordate pe baza constatării amiabile. Totul este să nu existe victime şi părţile implicate în accident să se înţeleagă”, ne anunţă Tudor Baltă, vicepreşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Formularul de constatare amiabilă de accident se înmânează concomitent cu poliţa de asigurare obligatorie. Dacă nu s-a ridicat la acel moment, se poate solicita şi mai târziu. „Asiguratul poate solicita, pe perioada de valabilitate a poliţei de asigurare, unul sau mai multe documente, în cazul în care cel pe care l-a dobândit iniţial a fost folosit, înstrăinat sau pierdut”, mai spune vicepreşedintele CSA.

Completarea formularului de constatare amiabilă de accident se face la locul accidentului sau la sediul uneia dintre societăţile din domeniul asigurărilor, care o înregistrează ca avizare de daună. După completarea formularului de constatare amiabilă de accident, fiecare persoană implicată în accident va semna formularul la rubrica corespunzătoare şi va reţine câte un exemplar, urmând să se adreseze la societatea de asigurări unde persoana vinovată de producerea accidentului are încheiată o poliţă de asigurare în vigoare.

Atestarea validităţii documentului de constatare amiabilă de accident se va face astfel: reprezentantul societăţii de asigurări analizează descrierea evenimentului rutier, precum şi corectitudinea întocmirii formularului de constatare amiabilă de accident. Dacă toate condiţiile sunt îndeplinite, reprezentantul societăţii de asigurări atestă validitatea documentului. Reprezentantul asigurătorului care a fost avizat despre producerea accidentului de circulaţie eliberează celui în drept o copie a formularului de constatare amiabilă de accident, cu menţiunea „conform cu originalul”, şi procesul-verbal de constatare tehnică necesar pentru introducerea vehiculului în reparaţie.

Pentru obţinerea acceptului de intrare în reparaţie, asiguratul de răspundere civilă obligatorie solicită asigurătorului la care are încheiată poliţa de asigurare acceptarea intrării în reparaţie pe formularul de constatare amiabilă de accident. Acceptarea intrării în reparaţie se certifică prin completarea rubricii aferente de pe verso a constatării amiabile de accident.

Hotărârea de atestare a nulităţii documentului de constatare amiabilă de accident poate fi luată de reprezentantul societăţii de asigurări în cazurile în care se constată completarea încorectă a formularului prin omisiuni, ştersături, modificări ori adăugiri. Orice atestare a nulităţii formularului de constatare amiabilă de accident se motivează. Termenul în care se ia o hotărâre cu privire la atestarea validităţii/ nulităţii documentului de constatare amiabilă este de până la trei zile de la avizarea daunei şi înregistrarea la una dintre unităţile teritoriale ale societăţii din domeniul asigurărilor.

În cazul atestării nulităţii documentului de constatare amiabilă de accident, societatea de asigurări, prin reprezentantul său, are obligaţia de a anunţa imediat serviciul Poliţiei Rutiere de pe raza judeţului unde s-a produs accidentul de circulaţie, precum şi de a aduce la cunoştinţa celor implicaţi în accident obligaţia de a se prezenta la Poliţie.

 

Cotidianul

Trimite articolul

X

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Aproape 200 de bilete de tratament balnear pentru pensionarii din Bihor. Unde pot merge și până când trebuie ridicate
    Casa Județeană de Pensii (CJP) Bihor a anunțat distribuirea unei noi serii de bilete de tratament balnear.

    România

    Scandalul dezinstituționalizării. Fosta șefă ANPDPD acuză o direcție din minister: „Au exclus persoane”
    Controversa privind raportarea persoanelor cu dizabilități dezinstituționalizate, care ar putea afecta fondurile europene alocate României prin PNRR, continuă.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Sechestru pe 30 de imobile în dosarul donațiilor pentru copiii bolnavi. Nouă persoane, duse la audieri
    Nouă persoane au fost duse la audieri în cadrul unei anchete de amploare desfășurate în județul Bihor, într-un dosar de delapidare cu consecințe deosebit de grave.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON CAO

    Anunț de întrerupere furnizare apă pe mai multe străzi din Oradea și în Săldăbagiu de Munte

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Percheziții în Oradea într-un dosar de contrabandă cu țigări. Peste 44.000 de țigarete, confiscate de polițiști
    O amplă acțiune a polițiștilor bihoreni, desfășurată în cadrul operațiunii JUPITER, a dus la descoperirea a peste 44.000 de țigarete provenite din contrabandă, în urma unor percheziții efectuate în Oradea.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Anchetă la balastiere fără permis din Țețchea. Doi bărbați și trei firme, investigați de Parchetul Curții de Apel Oradea
    Cinci suspecți, dintre care doi bărbați și trei firme, sunt vizați de o anchetă desfășurată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în legătură cu exploatări de balast făcute fără permis sau licență din zona comunei Țețchea.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Urmărit internațional, prins în incinta unei firme din Sântandrei. Călin Siminic era căutat pentru înșelăciune
    Călin Siminic, un orădean de 39 de ani, căutat în țară, dar și în străinătate, pentru a executa o pedeapsă de un an și 6 luni de închisoare pentru înșelăciune, a fost prins în sediul unei firme din Sântandrei.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X