Afectate în special de creşterea preţurilor la alimente şi victime ale unei secete prelungite din primăvara trecută, produsele alimentare s-au scumpit cu 10,82 la sută în decurs de un an, procent atins în martie, o creştere mai mare decât rata inflaţiei, care s-a stabilit la 8,63 la sută.
Vedete incontestabile ale acestor etichete volatile, uleiul (care s-a scumpit cu 47 la sută), legumele (24 la sută), ouăle (24 la sută), laptele (16 la sută), pâinea şi făina (12 la sută), sunt produsele care fac parte din meniul zilnic al românilor, prea săraci pentru a se trata în mod frecvent cu carne sau peşte.
“Mergând săptămânal la supermarket descopăr că încă un produs s-a scumpit cu cinci până la zece la sută”, declară un pensionar.
Potrivit Institutului de Statistică, laptele s-a scumpit cu încă un procent în martie faţă de februarie, brânza cu 2,1 la sută, uleiul şi fructele cu trei procente.
În timp ce românii se pregătesc să îşi facă aprovizionarea pentru Paştele ortodox, sărbătorit anul acesta la 27 aprilie, se anunţă scumpiri suplimentare ale pâinii şi cărnii de pui în primul rând.
“Anul acesta nu se pune problema să cumpărăm miel”, care face parte din meniul tradiţional de Paşte, “ne vom mulţumi cu puţină vită”, a declarat o casnică.
După scăderea catastrofală înregistrată anul trecut, în timp ce principalele recolte cerealiere au scăzut cu 50 la sută în medie, producţia agricolă se anunţă mai bună anul acesta, datorită primăverii bogate în precipitaţii.
Dar agricultorii prevăd deja o creştere cu 10 la sută a preţurilor grâului şi porumbului din cuaza scumpirii motorinei, al cărei preţ a trecut de 1,1 euro pe litru, într-o ţară în care salariul mediu abia ajunge la 350 de euro.
Producătorii denunţă politica marilor distribuitori, pe care îi acuză că impun o serie de “taxe şi compensaţii” care se traduc printr-o “creştere artificială a preţurilor”.
Patronatele din industria alimentară critică de asemenea lanţurile internaţionale că “favorizează importurile” în detrimentul produselor locale.
“Piaţa românească este practic blocată de interesele intermediarilor şi ale supermarketurilor. Agricultorii români se chinuie să producă fructe şi legume ecologice, dar eforturile lor sunt zadarnice, pentru că nu au desfacere”, s-a plâns preşedintele Federaţiei Naţionale a sindicatelor din industria alimentară, Dragoş Frumosu.
Potrivit Ministerului Agriculturii, importurile de produse alimentare au crescut cu 40 la sută în 2007 în raport cu anul precedent, ridicându-se la circa trei miliarde de euro.
În faţa creşterii preţurilor, producătorii cer reducerea TVA-ului de la 19 la cinci la sută pentru unele produse alimentare (pâine, laptele, zahărul, uleiul şi carnea).
Un proiect de lege în acest sens a fost deja aprobat de Senat, dar analiştii apreciază că ar fi o “măsură pur electorală”, care va priva bugetul public de încasări de circa 0,5 la sută din PIB, fără a avea vreo garanţie că preţurile vor reflecta această scădere.
AFP comentează creşterea preţurilor la alimente în România
Reactualizat la:
Inflaţia din anii 90 nu mai este decât o amintire tristă, dar creşterea galopantă a preţurilor îi afectează din nou pe români, care văd etichetele cu preţurile alimentelor schimbându-se de la o zi la alta, comentează AFP.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Festivalul-concurs „D’ale porcului” a debutat vineri, 6 noiembrie, la Băile Felix, cu două provocări culinare spectaculoase: prepararea unei jumări uriașe, de 10,1 kilograme, și a unui maioș care a atins lungimea de 127,2 metri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat și două firme din domeniul comerțului cu ridicata au fost trimise în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea pentru evaziune fiscală cu o pagubă de peste 4,6 milioane de lei, prin folosirea a aproape 1.400 de facturi false.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Constructorul orădean Călin Raita (52 de ani) este anchetat de polițiștii de investigare a criminalității economice și de Parchetul Bihor pentru o evaziune fiscală de aproape 1,6 milioane de lei, comisă printr-un mecanism de disimulare a veniturilor din vânzarea unor imobile pentru a nu plăti impozitul pe venit.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Bihor au efectuat joi patru percheziții într-un dosar în care au fost formulate acuzații de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă, cu consecințe deosebit de grave, fals și abuz în serviciu, cu un prejudiciu de 3,5 milioane de lei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul tragic s-a petrecut vineri, 6 noiembrie, în jurul orei 12:00, pe șantierul autostrăzii Chiribiș-Suplacu de Barcău.
Citiți principiile noastre de moderare aici!