Aproape 200 de fotografii artistice au fost expuse în centrul istoric al oraşului, în cadrul unei expoziţii în aer liber.
Fotografiile au fost realizate de trei artişti fotografi de origine germană. Aceştia au surprins cu camerele foto cele mai importante obiective de interes cultural, istoric şi turistic din judeţul Sibiu.
Alături de fotografii, stau şi texte explicative. Astfel, oricine poate afla informaţii despre cetatea medievală de la Biertan sau despre lacurile sărate de la Ocna Sibiului.
Într-o singură zi, colecţia de fotografii a fost admirată de sute de vizitatori. Expoziţia Momente, oameni şi locuri se va închide la sfârşitul anului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!