“Preşedintele Casei de Pensii, Mariana Câmpeanu, este, cel mai probabil, persoana pe care o are în vedere premierul Călin Popescu Tăriceanu”, având în vedere experienţa sa în domeniul pensiilor, susţin sursele citate.
Contactat de MEDIAFAX, ministrul demisionar al Muncii, Paul Păcuraru, a declarat că Mariana Câmpeanu va fi, probabil, înlocuitorul său. El a menţionat că aceasta este un bun specialist în domeniul pensiilor, “cunoaşte toată problematica”, aceasta fiind o chestiune de actualitate.
Surse liberale susţin că au fost făcute şi alte propuneri de către lideri ai PNL, însă s-ar prefera ca funcţia de ministru al Muncii, în perioada scurtă rămasă până la alegerile parlamentare, să revină unui tehnician.
Una dintre variantele discutate în partid ar fi vizat numirea unuia dintre actualii secretari de stat ca ministru în locul lui Păcuraru, au mai spus sursele citate.
Anterior, surse din PNL declaraseră, pentru MEDIAFAX, că liderul PNL, Călin Popescu Tăriceanu, le-a spus membrilor BPC, în şedinţa de marţi, că intenţionează să nominalizeze la Ministerul Muncii un titular, nu un interimar şi că are o propunere pentru acest portofoliu, pe care deocamdată nu doreşte să o prezinte, deoarece nu a vorbit cu persoana vizată.
Preşedinţia a anunţat, marţi dimineaţă, că şeful statului, Traian Băsescu, a semnat, cu o zi în urmă, decretul privind suspendarea din funcţia de ministru al Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse a lui Paul Păcuraru, având în vedere că DNA a început urmărirea penală faţă de acesta.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, marţi, după şedinţa conducerii liberale, că ministrul Muncii Paul Păcuraru a demisionat din funcţie şi că i-a acceptat demisia. Tăriceanu a spus că, în perioada următoare, va face o altă nominalizare pentru portofoliul Muncii. Şeful Executivului nu a făcut nicio precizare privind interimatul la conducerea ministerului.
Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a declarat, marţi, că nu s-a luat nicio decizie în BPC cu privire la persoana care va asigura interimatul la Ministerul Muncii în urma demisiei lui Paul Păcuraru, menţionând că nominalizarea este atribuţia premierului Tăriceanu, care va soluţiona urgent situaţia.
Solicitată să precizeze dacă aceasta înseamnă că Eugen Nicolăescu nu este în acest moment interimar, Norica Nicolai a spus că nu s-a luat nicio decizie în acest sens.
sursa:mediafax
Mariana Câmpeanu, posibil înlocuitor al lui Păcuraru
Reactualizat la:
Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte Asigurări Sociale, Mariana Câmpeanu, este, "cel mai probabil", persoana pe care o vizează premierul Călin Popescu Tăriceanu pentru preluarea portofoliului Muncii.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Casa Județeană de Pensii (CJP) Bihor a anunțat distribuirea unei noi serii de bilete de tratament balnear.
România
Controversa privind raportarea persoanelor cu dizabilități dezinstituționalizate, care ar putea afecta fondurile europene alocate României prin PNRR, continuă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Nouă persoane au fost duse la audieri în cadrul unei anchete de amploare desfășurate în județul Bihor, într-un dosar de delapidare cu consecințe deosebit de grave.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O amplă acțiune a polițiștilor bihoreni, desfășurată în cadrul operațiunii JUPITER, a dus la descoperirea a peste 44.000 de țigarete provenite din contrabandă, în urma unor percheziții efectuate în Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cinci suspecți, dintre care doi bărbați și trei firme, sunt vizați de o anchetă desfășurată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în legătură cu exploatări de balast făcute fără permis sau licență din zona comunei Țețchea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Călin Siminic, un orădean de 39 de ani, căutat în țară, dar și în străinătate, pentru a executa o pedeapsă de un an și 6 luni de închisoare pentru înșelăciune, a fost prins în sediul unei firme din Sântandrei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!